Criza ouălor – SUA dublează importurile din Brazilia

Statele Unite aproape au dublat importurile de ouă din Brazilia, utilizate altădată doar pentru hrana animalelor de companie, şi iau în considerare relaxarea reglementărilor privind ouăle de la găinile crescute pentru carne, în condiţiile în care administraţia Trump speră să reducă preţurile record, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 24 mart. 2025, 14:16
Criza ouălor - SUA dublează importurile din Brazilia

Deşi niciunul din ouăle braziliene sau provenite de la găinile crescute pentru carne nu va ajunge pe rafturile băcăniilor, ele vor putea fi folosite în mâncarea procesată, cum ar fi mixuri de prăjituri, îngheţată sau sosuri pentru salate, eliberând mai multe ouă proaspete pentru cumpărători. Pentru ca ouăle provenite de la găinile crescute pentru carne să poată fi utilizate, este necesară schimbarea reglementărilor, iar unii experţi avertizează că există riscul infectării produselor alimentare cu bacterii periculoase, scrie Agerpres.

Preţul ouălor a doborât record după record în ianuarie în SUA, în condiţiile în care scade numărul găinilor ouătoare. Livrările de ouă către magazinele alimentare sunt la un nivel redus, ceea ce a impus introducerea de restricţii la achiziţionare, în timp ce restaurantele care servesc produse pe bază de ouă, precum Denny’s, au introdus costuri suplimentare. Dar după o creştere de 53,6% în februarie, preţul angro al ouălor s-a atenuat uşor în martie.

Luna trecută, autorităţile au anunţat un plan de importuri de ouă, în cadrul unui efort în valoare de un miliard de dolari pentru combaterea gripei aviare. De asemenea, administraţia Trump promovează importurile din ţări ca Turcia, Brazilia şi Coreea de Sud, şi a cerut Europei să trimită mai multe ouă.

În februarie, importurile SUA de ouă din Brazilia au crescut în ritm anual cu 93%, a anunţat Asociaţia braziliană pentru proteinele animale.

Oficiali ai administraţiei SUA au declarat pentru Reuters că analizează petiţia Consiliului Avicol Naţional pentru a permite vânzarea pentru consumul uman al ouălor de la găinile crescute pentru carne de membrii Consiliului. În prezent, crescătorii distrug milioane din aceste ouă deoarece nu au capacităţi suficiente de refrigerare pentru a satisface cerinţele Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din SUA.

În 2023, FDA a respins o solicitare similară din partea Consiliului, citând riscurile legate de salmonela.

Principalul motiv al preţurilor ridicate îl reprezintă epidemia de gripă aviară. Aproape 158 milioane de păsări au fost sacrificate în SUA de la începutul epidemiei. Este una dintre cele mai îndelungate epidemii de gripă aviară, primul focar fiind confirmat în SUA în luna februarie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...