Ultima vară de pace? Un atac rusesc asupra UE e posibil din toamnă – Sonke Neitzel, expert militar, profesor și istoric

Un atac rusesc asupra NATO este posibil încă din această toamnă, a declarat expertul militar, istoricul și profesorul de la Universitatea Potsdam Sönke Neitzel, într-un interviu acordat publicației germane BILD, scrie Hotnews.
Economica.net - lun, 24 mart. 2025, 14:29
Ultima vară de pace? Un atac rusesc asupra UE e posibil din toamnă - Sonke Neitzel, expert militar, profesor și istoric

Despre un posibil astfel de atac rusesc au vorbit recent și alți experți și oficiali europeni – ei au avansat însă un orizont de timp mai îndepărtat. Oficialii SUA au fost mai optimiști: „Pur şi simplu nu cred că vrea să cucerească toată Europa”, a declarat emisarul lui Trump, Steve Witkoff, cu referire la Vladimir Putin.

Sönke Neitzel, un istoric german specializat în cel de-al Doilea Război Mondial, se teme că Rusia ar putea lansa un atac asupra unei țări NATO – posibil Lituania – chiar în această toamnă, dacă condițiile pentru un astfel de pas vor fi întrunite.

Neitzel, profesor de istorie militară la Universitatea din Potsdam, și-a explicat temerile spunând în interviul acordat tabloidului Bild, că „situația securității în lume s-a schimbat” din cauza lui Vladimir Putin, precum și a politicilor președintelui american Donald Trump.

„Vedem că Rusia a anunțat exerciții pe scară largă în Belarus. Vedem o teamă puternică în țările baltice că, în timpul acestor exerciții, trupele ruse ar putea trece granița. Și vedem că articolul 5 al tratatului NATO ar putea să nu mai funcționeze, cel puțin pentru SUA. Descurajarea slăbește”, a remarcat istoricul.

El a citat mai mulți factori care ar putea determina un război în Europa, inclusiv „modul în care reacționează NATO în general, ce rol joacă Trump, ce rol joacă europenii, dacă pacea în Ucraina este obținută în orice formă”.

„Expresia «Ultima vară de pace» nu mai este, din păcate, ceva complet nerealist; s-ar putea întâmpla”, a spus el.

În opinia expertului însă, Putin nu va ataca alte țări europene atât timp cât este în război în Ucraina.

„Am fost întotdeauna în umbra SUA”

Istoricul și-a exprimat speranța că europenii vor face față amenințării dacă SUA nu le vor veni în ajutor în caz de război, deși înainte de aceasta europenii au așteptat întotdeauna o intervenție americană.

„Amintiți-vă de războiul din Kosovo: 75% din loviturile aeriene au fost efectuate de SUA. În Irak și Afganistan, europenii au fost, strict vorbind, doar trupe auxiliare. Iar când SUA au plecat, au plecat și europenii, chiar dacă avem 500 de milioane de cetățeni în UE. Am fost întotdeauna în umbra SUA”, a subliniat Naitzel.

În același timp, Naitzel spune că „democrațiile sunt capabile de multe lucruri”, deoarece alte țări puternice rămân în NATO:

„Canada rămâne în alianță. Există semnale încurajatoare de la Paris, Londra și acum Berlin că poate noi, europenii, învățăm în sfârșit să mergem pe cont propriu”, a spus el.

Comisia Europeană a propus recent un plan de 800 de miliarde de euro pentru înarmarea Europei, iar multe guverne de pe bătrânul continent au crescut sau au anunțat creșterea cheltuielilor militare.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
ANPC a închis temporar cinci hoteluri din staţiunea Saturn în această săptămână. Comisarii instituției au găsit saltele deteriorate, cearşafuri rupte şi pătate, mizerie în bucătării
ANPC a închis temporar cinci hoteluri din staţiunea Saturn în această săptămână. Comisarii instituției au găsit ...
Consumatorilor, a anunţat Horia Constantinescu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa. El a precizat că au fost găsite mai multe nereguli în urma......
Dragoș Pîslaru: PNRR nu a „distrus” România. A finanțat modernizarea ei
Dragoș Pîslaru: PNRR nu a „distrus” România. A finanțat modernizarea ei
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei, iar reformele ...
Încă un motiv de tensiune între Tokyo și Moscova. Premierul Sanae Takaichi cere Rusiei să îndepărteze un monument ofensator care celebrează victoria Uniunii Sovietice asupra Japoniei
Încă un motiv de tensiune între Tokyo și Moscova. Premierul Sanae Takaichi cere Rusiei să îndepărteze un monument ...
Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi a cerut sâmbătă Rusiei să îndepărteze o statuie recent dezvelită care sărbătoreşte ...
128 de state au ajuns la un acord cu privire la folosirea armelor autonome de luptă. SUA și Rusia nu fac parte din înțelegere
128 de state au ajuns la un acord cu privire la folosirea armelor autonome de luptă. SUA și Rusia nu fac parte din înțelegere
Cele 128 de state parte la un cadru care reglementează sau interzice armele cu diferite grade de autonomie sau care mutilează ...