Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, cu privire la intrarea în programul Visa Waiver pentru vizele SUA că este posibil să existe o amânare și a subliniat că România a respectat toate condițiile care au fost agreate, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 mart. 2025, 07:39
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver

„Schimbarea de administrație a adus o schimbare, să spunem, de politică în ceea ce privește migrația. Una din temele importante pe care administrația Trump le-a susținut atât în perioada de campanie, dar și după a fost limitarea migrației ilegale în Statele Unite, fiind cunoscut că a fost un subiect important în această campanie. Așa cum am văzut, președintele Trump a insistat imediat după câștigarea alegerilor pe acest subiect. Și practic, activitatea celor de la Home Security s-a concentrat pe acest domeniu și este posibil să avem într-adevăr o amânare, dar din acest punct de vedere România a respectat toate condițiile care au fost agreate. Am pus la dispoziție bazele de date în așa fel încât să existe o verificare cât se poate de clară. Și eu cred că până la finalul acestei săptămâni vom avea un anunț pe această temă”, a spus Bolojan.

El a precizat că există canale de comunicare cu Statele Unite, cu care România are o relație strategică.

„Avem canale de comunicare, dar trebuie să lucrăm în continuare, pentru că relația cu Statele Unite ale Americii este o relație strategică pentru România și indiferent de administrația care este la Washington, trebuie să consolidăm această relație, iar administrația Trump a venit cu niște abordări noi, la care trebuie să facem față. Gândiți-vă, de exemplu, că s-a spus – și cred că este o chestiune corectă – ca țările europene toate să-și crească contribuțiile în așa fel încât să-și asume o parte mai mare din apărare a Europei. Noi avem contracte importante de apărare cu Statele Unite ale Americii. Avem pregătite programele cu NATO, care vor continua fără niciun fel de probleme și anul acesta. Și trebuie, deci, acest parteneriat strategic, inclusiv pe componenta economică, să-l dezvoltăm în continuare și este o direcție strategică pentru țara noastră”, a afirmat președintele interimar.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...