Ce „probleme” au francezii care merg în SUA – Recomandările autorităților de la Paris

Franţa a modificat uşor recomandările de călătorie pentru cei care vor să se deplaseze în SUA, atrăgând atenţia asupra faptului că în momentul în care solicită viză sau ESTA, au de acum obligaţia de a preciza sexul lor la naştere, informează marţi AFP.
AGERPRES - mar, 25 mart. 2025, 12:24
Ce

Ministerul Afacerilor Externe francez, ale cărui noi recomandări au fost publicate în noaptea de luni spre marţi, nu menţionează în mod explicit, cum a făcut recent Danemarca, faptul că cetăţenii transgen riscă să fie respinşi dacă în paşaportul lor este menţionat genul X sau dacă şi-au schimbat sexul, scrie Agerpres.

Însă ministerul francez a subliniat că „este ferm recomandat să fie consultat cu regularitate site-ul ambasadei SUA în Franţa şi contactată compania aeriană pentru a verifica eventuale schimbări sau noi măsuri adoptate”.

„În special, pentru noile cereri de vize sau de ESTA, trebuie precizat că a fost adăugată o rubrică care cere, în virtutea ordinului prezidenţial (american) din 20 ianuarie 2025, să se indice ‘sexul la naştere'”, explică ministerul francez.

În discursul său de învestire, Donald Trump a afirmat că SUA nu vor mai recunoaşte decât „două sexe, masculin şi feminin” definite la naştere, ceea ce ar suprima genul „X” pentru persoanele care se declară non-binare.

Ministerul nu are cunoştinţă la acest stadiu despre francezi respinşi recent la frontiera americană din motive de gen.

Alte ţări, printre care Regatul Unit şi Germania, şi-au îndemnat la rândul lor cetăţenii să fie mai vigilenţi în ceea ce priveşte documentele lor de călătorie.

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...