Circa 130 de unități de cazare vor fi deschise de Paști în Mamaia, Năvodari, Eforie Nord și Neptun-Olimp

Aproape 130 de unități de cazare, cele mai multe din stațiunile Mamaia, Mamaia Nord și Eforie Nord, dar și din Neptun-Olimp ori Costinești, își vor deschide porțile special pentru minivacanța de Paște, în perioada 18-21 aprilie, a anunțat, marți, turoperatorul român Litoralulromanesc.ro, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 mart. 2025, 13:26
Circa 130 de unități de cazare vor fi deschise de Paști în Mamaia, Năvodari, Eforie Nord și Neptun-Olimp

Potrivit sursei citate, printre serviciile incluse în pachetele de Paște se numără mese festive cu preparate tradiționale, activități pentru copii și evenimente cu muzică live pentru adulți, iar tarifele la cazare pornesc de la 67 de lei pe noapte de persoană.

„Interesul pentru litoralul autohton în perioada Paștelui a crescut semnificativ în ultimii ani, iar 2025 nu face excepție. Drept urmare, constatăm că de la un an la altul crește și numărul unităților de cazare care pregătesc pachete speciale pentru sărbătorile pascale și decid să inaugureze sezonul estival mai devreme. Este un semnal foarte bun în contextul în care e nevoie de găsirea unor soluții pentru prelungirea sezonului turistic la Marea Neagră”, a declarat Ștefan Necula, director Litoralulromanesc.ro, citat în comunicat.

Prețurile variază în funcție de facilități și clasificarea unității de cazare. Tarifele la cazare pornesc de la 134 de lei pe noapte pentru doi adulți, preț valabil la o vilă de trei stele din Costinești. În Mamaia, tot la trei stele, o noapte de cazare în cameră dublă costă de la 276 de lei. În Eforie Nord, o noapte de cazare în cameră dublă la o vilă de trei stele costă de la 178 de lei.

Tarifele cresc pe măsură ce pachetele includ servicii de masă sau alte facilități și servicii. De pildă, la un hotel de patru stele în Eforie, o noapte de cazare în apartament în regim demipensiune costă de la 577 de lei, iar în Mamaia, tot la patru stele, un pachet care include cazare și toate mesele costă de la 600 de lei/noapte pentru două persoane.

Nu doar hoteluri, ci și baruri, restaurante și cluburi se vor deschide în luna aprilie, când e sărbătorit Paștele. Vacanța de Paște, care durează patru zile – din 18 aprilie (Vinerea Mare) până pe 21 aprilie (a doua zi după Duminica Paștelui) – va marca debutul sezonului estival pe litoralul românesc.

Litoralulromanesc.ro dispune de un portofoliu de peste 550 de unități de cazare. Compania a fost fondată de către Ionuț Nedea, iar în 2024 a devenit parte din Grupul Szallas.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...