Uniunea Europeană înăsprește restricțiile cu privire la importurile de oțel

Comisia Europeană a anunţat marţi că va înăspri restricţiile cu privire la importurile de oţel, începând de luna viitoare, în încercarea de a proteja sectorul siderurgic european de o explozie a importurilor, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 mart. 2025, 17:36
Uniunea Europeană înăsprește restricțiile cu privire la importurile de oțel

UE va reduce cotele de import, care limitează cantităţile de oţel care pot fi importate fără tarife în cele 27 de state membre, a precizat Executivul comunitar, confirmând un anunţ făcut săptămâna trecută de vicepreşedintele Comisiei Europene, Stephane Sejourne.

Într-un interviu pentru Reuters, Stephane Sejourne a spus că aceste măsuri vor reduce intrările de oţel în UE cu aproximativ 15%.

Cantităţile de oţel importate în limitele cotelor reflectă fluxurile comerciale normale şi nu sunt vizate de tarife. Orice importuri de oţel care depăşesc cotele vor fi vizate de tarife de 25%.

De asemenea, ţările membre nu vor mai putea să prelungească acele cote neutilizate pentru alte ţări precum şi pentru categoriile cu presiuni mari la importuri şi consum redus, a precizat Comisia.

„Măsura va crea o gură de oxigen pentru producătorii de oţel din UE, care vor putea să îşi majoreze producţia şi astfel să îşi recupereze cota de piaţă pierdută. De asemenea, îşi propune să crească gradul de ocupare şi investiţiile în producţia de oţel verde”, a adăugat Executivul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...