Ministerul Muncii lucrează la Strategia Naţională pentru Economia Socială. Insituția va elabora 400 de standarde ocupaţionale noi

Ministerul Muncii lucrează la Strategia Naţională pentru Economia Socială şi va elabora peste 400 de standarde ocupaţionale pentru a crea politici publice eficiente în domeniul formării, ocupării şi asistenţei sociale, a anunţat ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu (foto), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 26 mart. 2025, 18:52
Ministerul Muncii lucrează la Strategia Naţională pentru Economia Socială. Insituția va elabora 400 de standarde ocupaţionale noi

Aceasta a vizitat miercuri punctul de lucru din Bucureşti al Asociaţiei Ateliere fără Frontiere, unde s-a întâlnit cu Alexandre Lourie, director internaţional al Groupe SOS, cel mai mare consorţiu de întreprinderi sociale de inserţie din Franţa, din care face parte şi AFF, şi cu Cristina Bîcîilă, director general al AFF. Discuţiile au vizat susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social în România, a arătat Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, într-un comunicat.

„Cred în oameni şi în puterea lor de a renaşte. Ateliere Fără Frontiere este un exemplu viu de implicare şi succes în dezvoltarea economiei sociale. În acest sens, lucrăm la Strategia Naţională pentru Economia Socială şi vom elabora peste 400 de standarde ocupaţionale pentru a crea politici publice eficiente în domeniul formării, ocupării şi asistenţei sociale. Împreună putem face mai mult. Vom continua să sprijinim astfel de iniţiative care nu doar că schimbă destine, dar arată că, prin solidaritate şi implicare, putem oferi fiecărui om şansa de a-şi regăsi locul în societate”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, potrivit comunicatului citat.

Ateliere Fără Frontiere este o asociaţie cu activitate economică, înfiinţată în 2008, pentru integrarea socială, profesională şi civică a persoanelor provenite din medii defavorizate, excluse, marginalizate şi greu-angajabile. Din 2019, AFF face parte din Groupe SOS, o reţea globală ce lucrează pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Până acum, 10% din şcolile din România (în special din medii vulnerabile) au beneficiat de 36.000 de calculatoare recondiţionate de oamenii din AFF în atelierele Asociaţiei.

Sursa foto: Facebook.com/Ministerul.Muncii.Romania

Te-ar mai putea interesa și
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi privind posibila legătură dintre produsele chimice pentru îndreptarea......
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...