Investiţiile NEPI pentru 2014 şi 2015: aproape o jumătate de miliard de euro în România

Cel mai activ investitor de pe piaţa imobiliară are planuri de dezvoltare şi extindere a unor proprietăţi până în 2015 de aproape 500 de milioane de euro. 
Andrada Ghira - mie, 18 iun. 2014, 10:43
Investiţiile NEPI pentru 2014 şi 2015: aproape o jumătate de miliard de euro în România

Fondul de investiţii sud-african, NEPI, are în dezvoltare mai multe proiecte de retail şi office pe piaţa imobiliară din România. 

Cea mai mare investiţie pe care NEPI o are în dezvoltare în prezent este centrul comercial Mega Mall din Bucureşti: 165 de milioane de euro, se arată într-o prezentare a investitorului. Lucrările la mall au început spre sfârşitul anului trecut şi este închiriat în proporţie de 85%. Cu o chirie medie de 19,4 euro/mp, investitorul se aşteaptă la venituri anuale din chirii de 16,5 milioane de euro. Mega Mall va fi inaugurat în al doilea trimestru a anului viitor. 

Mall la Timişoara

În oraşul în care există doar un mall modern, cel dezvoltat de omul de afaceri Iulian Dascălu, NEPI va investi 78 de milioane de euro într-un centru comercial care va fi inaugurat spre sfârşitul anului viitor. NEPI a cumpărat un teren de la fraţii Cristescu şi va ridica în primă fază un mall cu o suprafaţă închriabilă de 50.000 mp. Raportul NEPI nu face referire încă la veniturile estimate din chirii. 

47 de milioane de euro investeşte NEPI în centrul comercial Vulcan Value Center din Bucureşti. Aceeaşi valoare a investiţiei este alocată şi pentru fazele II şi III ale proiectului de birouri The Office din Cluj-Napoca. 

Vulcan Value Center este închiriat în proporţie de 93% şi va fi deschis în toamna acestui an. Chiria medie de 13,6 euro/mp va genera venituri anuale de 4,1 milioane de euro anual, potrivit estimărilor.

Fazele II şi III din proiectul The Office din Cluj-Napoca prevăd construcţia a 33.000 mp închiriabili, iar veniturile estimate sunt de 5,8 milioane de euro. NEPI deţine din acest proiect 50%, restul fiind deţinut de omul de afaceri Ovidiu Şandor. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru 2015/2016. 

Se extinde City Park Constanţa 

Cumpărat anul trecut cu 81 de milioane de euro, NEPI are în plan extinderea centrului comercial din Constanţa pentru anul viitor, cu o suprafaţă închiriabilă de 21.000 mp. Investiţia pentru extindere este de 36 de milioane de euro. 

32 de milioane de euro investiţie în birourile de lângă Guvern

Anul trecut, NEPI anunţa planurile de restaurare a vilei Oromolu, aflată în imediata apropiere a Palatului Vcitoria. Pe lângă restaurarea vilei, NEPI vrea să construiască şi o clădire de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 8.000 mp. Investiţia: 32 de milioane de euro. Veniturile estimate generate din chirii sunt de 2,7 milioane de euro, iar inaugurarea este programată pentru anul viitor. 

NEPI investeşte 30 de milioane de euro în prima fază a centrului comercial de la Târgu-Jiu, care va avea o suprafaţă închiriabilă de 26.800 mp, pre-închiriată în proporţie de 85%. Veniturile estimate sunt de 2,95 milioane de euro, iar deschiderea este programată pentru această toamnă. 

O extindere a suprafeţei comerciale închiriabile cu 10.000 de mp este programată anul viitor pentru proiectul Shopping City Deva. Investiţia este de 14 milioane de euro. Tot cu 10.000 de mp va fi extins şi Severin Mall anul viitor, iar investiţia este de 9,2 milioane de euro. 

În plus, investitorul mai deţine terenuri pentru viitoare extensii. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...