Dezvoltatorul Nusco a obținut o finanțare de de 64,4 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru a doua fază din Nusco City din Pipera

Nusco a încheiat un acord de finanțare cu Banca Transilvania pentru dezvoltarea și finalizarea celei de-a doua faze a proiectului Nusco City din zona de nord a Bucureștiului. Dezvoltatorul a obținut o finanțare de 64,4 milioane de euro, iar investiția în următoarele apartamente este de 130 de milioane de euro.
Andrada Ghira - J, 27 mart. 2025, 12:00
Dezvoltatorul Nusco a obținut o finanțare de de 64,4 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru a doua fază din Nusco City din Pipera

Dezvoltatorul imobiliar Nusco va continua proiectul rezidențial Nusco City cu a doua fază care cuprinde 828 de apartamente și peste 1.000 de locuri de parcare. Locuințele vor fi finalizate în a doua parte a anului viitor. Investiția în această fază este de 130 de milioane de euro, din care compania a obținut o finanțare de 64,4 milioane de euro de la Banca Transilvania.

Prima etapă a fazei a doua, aflată în curs de livrare, cuprinde primele trei clădiri cu 340 de unități și 447 locuri de parcare. Ulterior, celelalte patru din totalul de șapte vor aduce pe piață un plus de 488 de noi apartamente și 586 de parcări.

„Parteneriatul cu Banca Transilvania reprezintă o consolidare a anvergurii strategiei de dezvoltare a Nusco City. Proiectele noastre emblemă au beneficiat, de fiecare dată, de suportul unor parteneri de încredere, cum este și Banca Transilvania. Ne bucurăm că viziunea noastră de regenerare urbană este, în sfârșit, aliniată la piața de real estate din România, moment pe care Nusco l-a așteptat de multă vreme”, psune Michele Nusco, CEO Nusco.

Prima fază a proiectului, care cuprinde trei blocuri, a fost finanțată de OTP Bank România. Blocurile urmează să fie livrate anul acesta.

Nusco City  se construiește pe o suprafaţă de 23 de hectare, pe locul fostei platforme Pipera. Proiectul va avea peste 4.000 de apartamente, parcuri, zone verzi, unităţi de învăţământ, spital, hotel, zone comerciale dedicate, dar şi zone de birouri.

Portofoliul dezvoltatorului Nusco include proiecte precum Premio – un complex rezidențial boutique premium; complexul rezidențial CITTA Park; clădirea de birouri Nusco Towers; clădirea de birouri Caramfil; clădirea de birouri Floreasca One; clădirea de birouri Floreasca Two; Pipera Commercial Park; Faza 1 a Nusco City; Faza 2 a Nusco City – lansată și aflată în dezvoltare; și, în prezent, în dezvoltare, cel mai nou complex de vile din partea de nord a capitalei – Nusco Green Homes. Nusco a depășit pragul de 1.300 de apartamente dezvoltate și, în acest an, dezvoltă încă 828 de apartamente și 118 vile.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...