Distribuţie Energie Oltenia își refinanțează datoria printr-un împrumut sindicalizat de la bănci românești și străine și adaugă o capacitate nouă de 1,76 de miliarde de lei

Distribuţie Energie Oltenia (DEO), compania de distribuţie a energiei electrice din regiunea Oltenia, a semnat un acord de finanţare de referinţă cu un sindicat de instituţii financiare locale şi internaţionale, potrivit unui comunicat transmis joi, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 27 mart. 2025, 16:59
Distribuţie Energie Oltenia își refinanțează datoria printr-un împrumut sindicalizat de la bănci românești și străine și adaugă o capacitate nouă de 1,76 de miliarde de lei

Conform sursei citate, sindicatul de instituţii include: Banca Comercială Română S.A (BCR), Erste Group Bank AG, BRD Groupe Societe Generale S.A, UniCredit Bank S.A., Banca Transilvania S.A., Alpha Bank S.A., PKO Bank Polski S.A. Varşovia Sucursala Bucureşti şi Siemens Financial Services prin Siemens Bank GmbH.

Tranzacţia reprezintă unul dintre cele mai ample împrumuturi „verzi” emise vreodată pe piaţa românească, refinanţând datoria existentă şi adăugând o capacitate nouă de 1,76 de miliarde de lei, destinată, în principal, finanţării unor investiţii suplimentare în următorii şapte ani, menţionează sursa citată.

„Compania a demonstrat alinierea activităţii sale la taxonomia UE şi va continua să îşi îndeplinească rolul de facilitator pentru regiune în călătoria acesteia către un viitor verde. Fondurile atrase sunt preconizate să sprijine investiţiile planificate pentru perioada de reglementare actuală şi ambiţiile mai largi de tranziţie energetică ale regiunii”, se menţionează în comunicat.

Principalele domenii de investiţie includ extinderea şi consolidarea reţelei pentru a facilita conectivitatea prosumerilor şi a surselor de energie regenerabilă, modernizarea şi automatizarea reţelei pentru a reduce frecvenţa şi durata întreruperilor de electricitate, precum şi digitalizarea activităţilor, permiţând o gestionare îmbunătăţită a distribuţiei de electricitate şi o experienţă optimizată pentru consumatori, precizează sursa citată.

Distribuţie Oltenia, parte din Grupul Evryo, asigură alimentarea cu energie electrică a peste 1,5 milioane de consumatori din 7 judeţe din regiunea Olteniei: Dolj, Argeş, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Teleorman. Activităţile serviciului de distribuţie includ exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea echipamentelor electrice, cu scopul de a distribui energia electrică de la producători la consumatori, în condiţii de securitate în exploatarea instalaţiilor electrice, siguranţă în funcţionare, asigurare a parametrilor de calitate şi reducerea costurilor de întreţinere şi de reparaţii.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
Prefab a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui al acestui an, un profit net de 2,105 milioane lei, faţă de o pierdere netă de 2,891 milioane lei în perioada similară din 2025, conform......
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Garmin Romania anunță debutul reducerilor de sezon, o campanie cu peste 40 de zile de prețuri speciale pentru o largă ...
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
ING Bank România și-a anunțat clienții că va schimba modalitatea de autentificare în aplicația mobilă Home Bank, ...
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul 3 faţă de precedentul trimestru (date INS)
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul ...
Criză România - Economia a înregistrat o creştere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, ...