Băncile ar putea fi obligate să accepte convertirea creditelor în ce monedă vor consumatorii, fără costuri

Băncile ar putea fi obligate să accepte convertirea contractelor de credit în monedă străină, înclusiv cele aflate în derulare, într-o monedă alternativă, la solicitarea celor care au făcut împrumuturi, fără comisioane, fără costuri adiţionale sau garanţii suplimentare, au decis, miercuri, senatorii. 
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 14:58
Băncile ar putea fi obligate să accepte convertirea creditelor în ce monedă vor consumatorii, fără costuri

Plenul Senatului a adoptat, în acest sens, o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele pentru consumatori, iniţiată de un numeros grup de deputaţi şi senatori PSD.

Propunerea legislativă prevede includerea unor clauze în contractele de credit încheiate în monedă străină prin care se instituie dreptul consumatorului de a opta pentru convertirea creditului într-o monedă alternativă, fără comisioane, fără costuri adiţionale sau garanţii suplimentare, şi se stabileşte la cursul de schimb la care se efectuează conversia.

ECONOMICA.NET a scris despre acest subiect încă de la începutul acestui an. 

CITEŞTE ŞI Parlamentarii USL fac lege pentru conversia în lei a creditelor populaţiei. Cum arată proiectul

Potrivit proiectului, adoptat cu amendamente de senatori, contractul de credit în monedă străină trebuie să prevadă dreptul consumatorului de a putea converti contractul de credit într-o monedă alternativă.

Aceasta poate să fie moneda în care în principal consumatorul îşi primeşte venitul sau deţine activele care finanţează plata creditului, fie moneda statului membru UE în care consumatorul fie şi-a avut reşedinţa la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie îşi are reşedinţa în prezent, sau orice altă monedă solicitată de consumator.

Cursul de schimb la care se efectuază conversia este rata de schimb a pieţei, aplicabilă în ziua realizării conversiei, dacă în contractul de credit nu se specifică altfel.

În proiect se mai arată că instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară trebuie să se asigure că, în cazul în care un consumator deţine un împrumut într-o monedă străină, acesta este avertizat, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil, în cazul în care cuantumul total plătibil de către consumator, care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda naţională.

Instituţia de credit va efectua, la momentul solicitării conversiei creditelor, fără costuri şi comisioane suplimentare, o simulare privind graficul de plăţi atât în moneda contractului, în moneda naţională, cât şi în moneda de conversie.

Aceste prevederi se aplică şi contractelor de credit aflate în curs de derulare, creditorii având obligaţia ca, la solicitarea consumatorilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să asigure conformitatea contractului cu aceste prevederi.

Senatul a adoptat acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră: Restaurant comun Burger King și Popeyes. Cele două lanțuri deschid într-un spațiu comun, în București
Premieră: Restaurant comun Burger King și Popeyes. Cele două lanțuri deschid într-un spațiu comun, în București
Rex Concepts, compania care operează în franciză lanțurile Burger King și Popeyes, va deschide în zona Răzoare din București primul restaurant comun în care cele două branduri......
Performanță sustenabilă și stabilitate. Rolul fondurilor de pensii private în economisirea pe termen lung
Performanță sustenabilă și stabilitate. Rolul fondurilor de pensii private în economisirea pe termen lung
Evoluția valorii unitare a activului net (VUAN) în prima parte a anului 2026 indică o creștere de aproximativ 9% față ...
Creșterea economică a SUA în trimestrul I din 2026 a fost revizuită în jos până la 1,6%, de la 2% cât fusese calculată în aprilie
Creșterea economică a SUA în trimestrul I din 2026 a fost revizuită în jos până la 1,6%, de la 2% cât fusese calculată ...
Creşterea economiei SUA în primul trimestru din 2026 nu a fost atât de solidă cum s-a crezut iniţial, iar avântul este ...
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata şomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului Bucureşti a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% faţă ...