TeraSteel deschide în vară o nouă fabrică lângă București, după o investiție de 20 de milioane de euro

Terasteel, producător de panouri termoizolante, va inaugura vara aceasta fabrica de panouri sandwich de la Lehliu Gară, lângă București. Investiția este de circa 20 de milioane de euro.
Andrada Ghira - vin, 28 mart. 2025, 12:41
TeraSteel deschide în vară o nouă fabrică lângă București, după o investiție de 20 de milioane de euro

„Acum suntem în plin proces de implementare a noii investiții de la Lehliu Gară, o fabrică ultramodernă de panouri sandwich PUR, PIR, care se vede că deja pe autostradă că prinde contur. Finaliarea investiției de aproape 20 de milioane de euro este estimată pentru sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie. Este o linie foarte modernă de panouri sandwich, iar 2024 a fost un an bun din toate punctele de vedere. Am avut o creștere pe România de circa 12-15% față de 2023”, a declarat  Gică Molnar, directorul de vânzări al TeraSteel, în cadrul Forecast Brunch, organizat de  organizat de Vindem-Ieftin.ro, în parteneriat cu Alt.Real.

TeraSteel SA a avut în 2023 afaceri de aproape 70 de milioane de euro. Pe lângă această fabrică, TeraSteel mai are două unități de producție la Bistrița, și una în Serbia.

Anul trecut, compania a produs patru milioane de mp de panouri în fabricile din Serbia și România, iar pentru acest an, oficialul companiei estimează o creștere afacerii din România de 5, maximum 7%.

Molnar mai spune că s-a observat o creștere a cererii pe segmente nișate, precum ferme animale, hale frigorifice, abatoare, depozite, dar și pentru piața de retail, cu spații comerciale mai mici, pentru depozite last-mile sau proiecte sociale precum școli sau dispensare, cu o construcție rapidă.

TeraSteel a fost preluată din 2021 de către Kingspan, companie de materiale de construcții cu sediul în Irlanda. Grupul Kinspan a încheiat 2024 cu venituri în crește cu 6%, la 8,6 miliarde de euro, iar profitul a crescut cu 3%, la 307 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns sub aceeași umbrelă. Destine Broker vine în Patronat
EXCLUSIV Premieră în asigurări. Coloșii brokerajului, cu vânzări de miliarde și milioane de clienți RCA, s-au strâns ...
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) se conturează tot mai clar ca reprezentant primar al brokerilor de talie mare și medie. Patronatul a ajuns să strângă sub aceeași umbrelă......
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...