Burduja: Excelentă producţie astăzi în sistemul energetic naţional, de aproape 800 MW

România are, vineri, o producţie record în sistemul energetic naţional, de 8000MW, care îi permite să acopere consumul şi să exporte 180MW, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 mart. 2025, 21:23
Burduja: Excelentă producţie astăzi în sistemul energetic naţional, de aproape 800 MW

„Excelentă producţie astăzi în sistemul energetic naţional. A bătut bine vântul încă de azi-noapte, iar acum avem o producţie record de aproape 8000 MW. Acoperim consumul şi exportăm 180MW. Pe parcursul zilei, am fost constant net exportatori, şi cu peste 1000MW”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, mixul de producţie este echilibrat, cu peste 31% energie eoliană, respectiv aproape 2500 MW. Producţia hidro ajunge la aproape 2000 MW, urmează nuclearul, cu 1300 MW, şi gazul cu 1100 MW. Tot energie în bandă vine de la termocentralele pe cărbune, peste 800 MW. Apoi biomasă, 76 MW, şi apare tot mai mult stocarea în baterii (acum 36MW), a precizat Burduja.

„Aici avem cu adevărat o revoluţie în desfăşurare: la început de 2024, aveam doar 14 MWh, iar acum avem deja aproape 400 MWh, o creştere incredibilă. Nu degeaba am pus la bătaie aproape 400 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru proiecte de investiţii pentru stocarea în baterii, care se adaugă la investiţiile susţinute integral din fonduri private. Doar în primele trei luni din 2025 au fost puse în funcţiune capacităţi de 132 MWh, o performanţă excelentă. Vrem să ţinem ritmul investiţiilor în acest an. Dacă ne ies toate, vom avea peste 2500 MW noi pentru sistemul energetic, inclusiv celebra termocentrală de la Iernut, pentru care facem eforturi supraomeneşti în fiecare zi. Echipa Romgaz a reuşit chiar astăzi să încheie convenţii tripartite cu Duro Felguera şi General Electric, ceea ce va asigura un ritm mai bun de implementare pentru restul de executat (aproximativ 3%)”, a subliniat ministrul Energiei.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări Cod portocaliu şi galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în jumătate din ţară până sâmbătă la prânz, precum şi o informare de vreme instabilă pentru cea mai mare parte a teritorului.

Te-ar mai putea interesa și
Care sunt cele mai mari pericole pentru drepturile fundamentale în UE – Criza locuinţelor, exploatarea prin muncă şi ameninţările online (raport)
Care sunt cele mai mari pericole pentru drepturile fundamentale în UE – Criza locuinţelor, exploatarea prin muncă ...
Criza locuinţelor, creşterea numărului persoanelor fără adăpost, exploatarea forţei de muncă şi ameninţările la adresa drepturilor fundamentale în mediul online se numără printre......
Noi atacuri în Golf. SUA au lovit în Iran, iar Teheranul a bombardat sediul Flotei a 5-a americane din Bahrein
Noi atacuri în Golf. SUA au lovit în Iran, iar Teheranul a bombardat sediul Flotei a 5-a americane din Bahrein
Armata americană a anunţat miercuri, într-un comunicat pe X, că a efectuat o nouă serie de lovituri împotriva Iranului, ...
Serbia a anunţat că a încheiat un acord cu ungurii de la MOL privind compania sa petrolieră NIS
Serbia a anunţat că a încheiat un acord cu ungurii de la MOL privind compania sa petrolieră NIS
Belgradul a anunţat miercuri că a ajuns la un "compromis" cu grupul MOL din Ungaria cu privire la poziţia viitoare a statului ...
Noi ieftiniri în benzinării, prețurile au coborât sub 9 lei pe litru. Cât costă acum benzina și motorina
Noi ieftiniri în benzinării, prețurile au coborât sub 9 lei pe litru. Cât costă acum benzina și motorina
Scăderile de preț din benzinării din ultimele zile continuă și azi. Iar tonul este dat tot de Rompetrol, unul dintre ...