IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas

Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită la Burgas, a informat compania într-un comunicat de presă transmis marți, transmite BTA, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 29 mart. 2025, 11:05
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas

IAG a subliniat că acest lucru a fost posibil grație unui parteneriat cu firme din industria de apărare din Bulgaria, precum și cu organizații din domeniile militar, științific și tehnic. Un exemplu sunt dronele pentru echipele de salvare, recunoaștere și intervenție de urgență, în cazul cărora unitățile din Bulgaria reprezintă aproximativ 65%. Specialiștii bulgari lucrează deja cu echipamente de ultimă generație alături de ingineri și tehnicieni de la uzinele din străinatate ale companiei IAG.

IAG a menționat că primul vehicul produs la Burgas este Guardian Xtreme MRAP, care poate fi utilizat pentru misiuni de luptă, tactice și observație. Ultimele noutăți ale echipei de ingineri de la IAG, împreună cu companii din industria de apărare din Bulgaria, sunt mortierele autopropulsate de 120, 82 și 81 de milimetri, sistemul de rachete cu lansare multiplă de 107 milimetri, vehiculele blindate cu sisteme de ghidare anti-tank și o gamă largă de vehicule de recunoaștere.

Compania a adăugat că există o problemă legată de accelerarea procesului de eliberare a autorizațiilor pentru import și export, care în prezent este unul neobișnuit de lent.

„Bulgaria poate și trebuie să fie unul dintre centrele europene pentru producția de echipament de apărare. Am primit note foarte bune din partea specialiștilor din teren și cred că stabilim noi standarde pentru echipamentele militare din Bulgaria. Construirea unei industrii moderne de apărare în Bulgaria nu este o cheltuială ci o investiție”, a declarat directorul general de la IAG, Anton Stefov.

La începutul lunii octombrie 2024 a fost inaugurată, în mod oficial, prima uzină din Bulgaria dedicată producției de vehicule blindate a IAG. La ceremonia de inaugurare Anton Stefov a spus că diferite vehicule de luptă pentru infanterie, armată, poliție, forțele special și protecție împotriva incendiilor vor fi produse la Burgas.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea fi prelungit
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat Biroul permanent şi Comitetul liderilor pentru miercuri, în vederea declanşării procedurii de convocare a sesiunii extraordinare în perioada......
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce ...
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, ...
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală, recrutează 160 de persoane pentru două ...
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, a promis miercuri că va reduce preţul biletelor de autobuz cu până ...