Trump vrea al treilea mandat de președinte, deși e o barieră constituțională

Donald Trump a declarat, duminică, că nu glumește în legătură cu încercarea de a obține un al treilea mandat la președinția Statelor Unite, cel mai clar semnal că ia în calcul modalități de a încălca bariera constituțională care îl împiedică să conducă țara după ianuarie 2029, când i se va încheia al doilea mandat, relatează AP, citat de Hotnews.
Economica.net - lun, 31 mart. 2025, 07:41
Trump vrea al treilea mandat de președinte, deși e o barieră constituțională

„Nu glumesc”, a spus președintele american într-un interviu telefonic pentru NBC News. „Există metode prin care ai putea face asta”, susține Donald Trump.

Pe de altă parte, el a spus că „este mult prea devreme să ne gândim la acest lucru”.

Al 22-lea Amendament, care a fost adăugat în Constituția SUA în 1951 după ce președintele Franklin D. Roosevelt a câștigat nu mai puțin de patru runde de alegeri, stipulează că „nicio persoană nu va fi aleasă în funcția de președinte de mai mult de două ori”.

Întrebat de NBC dacă o posibilă cale către un al treilea mandat ar fi să candideze actualul vicepreședinte al SUA, JD Vance, și „apoi să vă predea ștafeta”, Trump a confirmat: „Ei bine, aceasta este una”.

„Însă mai există și altele. Există altele”, a continuat liderul american, refuzând să le menționeze.

Donald Trump, care va avea 82 de ani când își va încheia al doilea mandat, a fost întrebat apoi dacă își va mai dori „cea mai grea slujbă din țară” în acel moment al vieții. „Ei bine, îmi place să lucrez”, a răspuns președintele Statelor Unite.

El a sugerat că americanii vor fi de acord cu un al treilea mandat grație popularității sale. Potrivit AP, Trump a afirmat în mod fals că are „cele mai mari cifre în sondaje dintre oricare republican din ultimii 100 de ani”.

Datele Gallup arată că președintele George W. Bush a atins un nivel de aprobare publică de 90% după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Tatăl său, președintele H.W. Bush, a atins 89% după Războiul din Golf din 1991.

Pentru Donald Trump, borna maximă în datele Gallup a fost de 47% în cele două luni din noul mandat la Casa Albă, chiar dacă a susținut că are peste 70% „în multe sondaje, în sondajele reale”.

Donald Trump a mai vorbit despre posibilitatea de a petrece mai mult de două mandate la Casa Albă și în trecut, în general glumind în fața unui public prietenos.

„Am voie să candidez din nou?”, a spus Trump în ianuarie într-o întâlnire cu republicanii din Camera Reprezentanților.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi privind posibila legătură dintre produsele chimice pentru îndreptarea......
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...