Europenii vor avea nevoie de permis de călătorie ca să intre în UK. Acesta costă 12 lire

Europenii vor fi obligați să aibă un permis de călătorie pentru a merge în UK începând de miercuri, 2 aprilie, proces care poate fi realizat online prin plata unei sume de 12 euro ce urmează să fie majorată în curând la 19 euro, relatează AFP, citat de Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 mart. 2025, 10:13
Europenii vor avea nevoie de permis de călătorie ca să intre în UK. Acesta costă 12 lire

Această Autorizație Electronică de Călătorie (ETA), necesară înainte de plecare și valabilă doi ani, poate fi obținută din aplicația UK ETA sau de pe site-ul guvernului britanic, gov.uk.

Autorizația era deja obligatorie pentru vizitatorii din afara UE scutiți de viză pentru a intra în Regatul Unit. Similară cu ESTA pentru Statele Unite, ETA are scopul de a consolida securitatea frontierei, potrivit guvernului britanic.

De miercuri, cetățenii din aproximativ treizeci de țări europene – inclusiv toți cei din Uniunea Europeană (UE), cu excepția Irlandei – vor trebui să aibă acest permis de călătorie pentru Marea Britanie, țară care a părăsit UE în 2020.

El costă 10 lire (aproximativ 12 euro), preț care va crește la 16 lire (aproximativ 19 euro) din 9 aprilie.

Solicitantul trebuie să prezinte o fotografie a pașaportului și o fotografie cu chipul său. Procesul durează mai puțin de zece minute, iar autorizația de călătorie, legată digital de pașaport, este de obicei acordată în câteva momente, potrivit Ministerului britanic de Interne.

Cu toate acestea, guvernul recomandă un termen de trei zile lucrătoare pentru un răspuns, în unele cazuri rare existând necesitatea unei verificări suplimentare.

ETA permite șederea în Regatul Unit timp de până la șase luni. Ea permite călătorii nelimitate timp de doi ani, dar cererea trebuie reînnoită în cazul schimbării pașaportului.

În ianuarie, ea a devenit obligatorie pentru cetățenii din aproximativ 50 de țări și teritorii, inclusiv Statele Unite, Canada și Australia. Sistemul a fost lansat în 2023, inițial pentru cetățenii Qatarului, înainte de a fi extins și la alte țări din Golf.

Autorizația este necesară și pentru copii și bebeluși.

Circa 1,1 milioane de ETA au fost emise până la sfârșitul anului 2024, potrivit Ministerului britanic de Interne.

Cu toate acestea, elevii sub 18 ani care vin din Franța într-o excursie școlară sunt scutiți de acest permis de călătorie, la fel ca și deținătorii unui pașaport britanic sau irlandez și persoanele cu reședință în Regatul Unit.

Pasagerii care tranzitează pe calea aerului Regatul Unit fără a trece prin controalele la frontieră din Regatul Unit – așa cum este posibil pe aeroporturile Heathrow și Manchester din Londra – sunt de asemenea scutiți de această autorizație.

Însă cei care tranzitează prin majoritatea celorlalte aeroporturi din țară, unde trebuie să treacă prin controale de securitate la aterizare, vor avea nevoie de ETA.

Guvernul britanic a explicat această măsură prin nevoia de securizare a granițelor și prin digitizarea sistemului de imigrație.

„Extinderea ETA la nivel mondial confirmă angajamentul nostru de a consolida securitatea prin tehnologie și inovare”, a declarat secretarul de stat pentru migrație și cetățenie, Seema Malhotra, pe 5 martie, când cererile ETA au fost deschise europenilor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...