Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut

România a înregistrat, anul trecut, o scădere a suprafețelor și a randamentelor (producția medie la hectar) la principalele culturi iar la nivelul Uniunii Europene țara s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată cu floarea soarelui și porumb boabe și pe locul trei la producția realizată, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, citat de Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 mart. 2025, 10:57
Scădere a suprafețelor și a randamentului agricol în România, anul trecut

Producția agricolă vegetală a scăzut, anul trecut, la toate culturile, respectiv cereale pentru boabe, plante uleioase, legume, cartofi și leguminoase pentru boabe iar suprafața cultivată s-a redus la cereale pentru boabe, legume, cartofi și a crescut la plante uleioase și leguminoase pentru boabe.

Astfel, suprafața cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 2%, iar producția cu 14%, în principal din cauza scăderii randamentelor la hectar.

Suprafața cultivată cu grâu în anul 2024 reprezintă 44,7% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu porumb boabe 41,8%. La grâu, România s-a situat pe locul patru în Uniunea Europeană, atât la suprafața cultivată cât și la producția realizată, după Franța, Germania și Polonia.

Potrivit INS, producția de cereale a scăzut, în principal, din cauza reducerii cu 31,5% a producției de porumb boabe, care are o pondere de 33,5% în producția de cereale. La porumb boabe, România s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată și pe locul trei la producția realizată, după Franța și Polonia.

La leguminoase pentru boabe, producția a scăzut față de anul precedent cu 23,2%, ca urmare a scăderii randamentului la hectar.

Producția de plante uleioase s-a redus cu 28,2%, iar suprafața cultivată a crescut cu 3,4%. Scăderi ale producției s-au mai înregistrat la rapiță (-35%), floarea soarelui (-26%) și soia boabe (-2,6%). La floarea soarelui, România s-a situat, însă, pe primul loc în UE la suprafața cultivată și pe locul trei la producția realizată, după Ungaria și Franța.

La cartofi, suprafața cultivată a scăzut cu 2,5%, iar producția cu 18,2%. România s-a situat pe locul șase la suprafața cultivată după Germania, Polonia, Franța, Olanda, Belgia și pe locul zece la producția realizată după Germania, Franța, Olanda, Polonia, Belgia, Danemarca, Spania, Italia și Suedia.

La legume, producția a scăzut cu 10,8%, ca urmare a scăderii randamentelor la hectar, dar și a suprafețelor cultivate.

În anul 2024, față de anul precedent, producția de struguri a scăzut cu 11,9%, ca urmare a scăderii randamentului la hectar (-10,3%), dar și a suprafeței cultivate cu 1,8%.

Producția de fructe din livezi a scăzut cu 7,5%, din cauza diminuării suprafețelor cultivate, dar și a randamentului la hectar.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...