Trump provoacă un cutremur în NATO. Dependenţa alianţei de SUA rămâne o problemă fără soluţii rapide – analiză France Presse

Sub atacurile lui Donald Trump şi ale echipei sale, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, înfiinţată acum 75 de ani, înţelege că trebuie să se schimbe rapid. Agresivitatea noii administraţii americane este resimţită ca o „traumă”, explică un diplomat, sub rezerva anonimatului.

Dar această schimbare se va face cu sau fără SUA? Întrebarea provoacă agitaţie pe culoarele sediului NATO din Bruxelles, scrie Agerpres care citează analiza publicaţiei franceze.

„Direcţia se ştie: SUA în proporţie mai mică, dar mai multă Europa”, rezumă alt diplomat, care cere de asemenea să rămână anonim. Dar multe întrebări rămân în suspensie.

În numai două luni, Donald Trump a atacat de mai multe ori Canada, pe care intenţionează să o transforme în al 51-lea stat american, şi Danemarca, de la care revendică un teritoriu, Groenlanda.

Numeroşi responsabili americani, între care vicepreşedintele J.D Vance, nu şi-au ascuns dispreţul faţă de europeni, pe care îi consideră drept „profitori”, pasageri clandestini într-o Alianţă în care, susţin ei, nu îşi plătesc datoriile.

De la 20 ianuarie, când Donald Trump a revenit la Casa Albă, „optimismul este din ce în ce mai scăzut”, spune un diplomat. „Statele Unite nu au luat încă nicio decizie concretă, dar se pare că fiecare zi aduce o nouă lovitură împotriva fundamentelor Alianţei”, a adăugat el.

Potrivit lui Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO, în prezent cercetător pe lângă ECFR (European Council on Foreign Relations), sunt posibile trei scenarii.

Unul este o tranziţie ordonată: americanii se dezangajează, dar în bună ordine, în urma unor negocieri care să le dea timp europenilor să se pregătească. „Aceasta va permite să se evite incertitudinea”, afirmă el într-un interviu pentru AFP.

Al doilea scenariu ar fi al unei tranziţii „haotice”: SUA rămân membru al NATO, inclusiv pentru descurajarea nucleară, dar se dezangajează din forţele convenţionale, după cum a menţionat secretarul american al apărării, Pete Hegseth.

În acest caz, retragerea se face „în regim de criză”, cu „ameninţări, anunţuri haotice”. Este „aproape scenariul dominant” la ora actuală, apreciază analistul citat.

În fine, al treilea este scenariul de coşmar pentru numeroşi aliaţi europeni, în special în Europa Centrală şi de Est: retragerea „de facto sau de jure”. Aceasta nu ar fi neapărat o retragere formală, ci o situaţie în care Statele Unite „îşi pierd interesul” pentru apărarea continentului european.

Donald Trump, care a ameninţat deja că nu va apăra ţările rău-platnice din Europa, le cere europenilor şi canadienilor să aloce cel puţin 5% din Produsul lor Intern Brut (PIB) pentru apărarea Alianţei.

Pentru unele ţări, precum Italia sau Spania, care consacră sub 2% din PIB-ul lor pentru apărare, acesta este un prag foarte ridicat. Dar toţi realizează că ceva va trebui să fie „anunţat” la summitul NATO din iunie de la Haga, potrivit unui diplomat.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte, a invocat în faţa aliaţilor un procent între 3,5 şi 3,7%, afirmă un alt diplomat. Va fi dificil, dar este o „chestiune de priorităţi” în cheltuielile naţionale, a adăugat el.

Cu toate acestea, nimeni nu ştie încă dacă un astfel de procent va fi suficient pentru Donald Trump.

Până atunci, multe voci de la Bruxelles şi din alte capitale europene se întreabă despre o Alianţă Nord-Atlantică „post-SUA”.

„Am ştiut întotdeauna că va veni momentul când America se va retrage într-un fel şi când Europa va trebui să facă mai mult”, susţine Jamie Shea, fost purtător de cuvânt al NATO, în prezent expert al think tank-ului londonez Chatam House.

Iar calendarul este foarte strâns. Europenii au la dispoziţie „cinci ani” pentru a recrea o forţă de descurajare în faţa ameninţării ruse, afirmă Camille Grand. Un calcul bazat pe timpul considerat necesar, potrivit mai multor servicii de informaţii, pentru ca Rusia să-şi refacă armata şi să fie în măsură să ameninţe o ţară NATO, explică el.

Iar în opinia acestui expert francez, europenii sunt capabili să facă aceasta, chiar dacă vor fi necesare investiţii substanţiale pentru a compensa contribuţia americană în materie de informaţii, sateliţi şi logistică. „Nu există niciun motiv pentru care 500 de milioane de europeni să nu fie capabili să descurajeze 140 de milioane de ruşi”, afirmă el.

Mai multe ţări europene se îndoiesc însă. „Statele Unite rămân indispensabile pentru o descurajare credibilă”, spune un diplomat european la NATO.