OPEC+ va discuta cu Kazahstanul despre producția sa prea mare de petrol, care încalcă înțelegerile din interiorul cartelului – surse Reuters

Opt state membre OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) se vor întâlni joi pentru a dezbate cum să convingă Kazahstanul să nu mai depăşească cota sa de producţie, în condiţiile în care grupul accelerează majorările graduale ale producţiei de petrol, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 02 apr. 2025, 18:43
OPEC+ va discuta cu Kazahstanul despre producția sa prea mare de petrol, care încalcă înțelegerile din interiorul cartelului - surse Reuters

Producţia record a Kazahstanului i-a supărat pe unii din membrii grupului, inclusiv principalul producător, Arabia Saudită, conform surselor. OPEC+ cere ţării din Asia Centrală să facă noi reduceri, pentru a compensa pentru producţia în exces.

„La întâlnirea de mâine vrem să-l facem conştient pe noul ministru din Kazahstan de importanţa îndeplinirii cotei de producţie şi de compensare a surplusului”, au precizat sursele.

Reprezentanţi ai Ministerului Energiei din Kazahstan şi ai OPEC nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

În mod repetat ţara a depăşit cotele în ultimele luni şi a promis că-şi va reduce producţia, în urma presiunilor din partea OPEC+.

Totuşi, analiştii avertizează că este dificil să-i convingă pe giganţii americani, cum ar fi Chevron şi Exxon Mobil, să reducă producţia la cele mai mari zăcăminte petroliere din Kazahstan, după ce companiile au cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru extinderea acestor proiecte.

Luna trecută, preşedintele Kazahstanului a decis că Erlan Akkenzhenov va fi noul ministru al Energiei, după de predecesorul său a fost numit şeful Agenţiei pentru Energie Atomică, în contextul planurilor pentru construirea primei centrale nucleare în această ţară.

Cele opt state membre OPEC+ ar urma să-şi majoreze producţia de petrol cu 135.000 barili pe zi (bpd) în mai. Acesta este următorul pas din planul convenit de Arabia Saudită, Rusia, Emiratele Arabe Unite (UAE), Kuweit, Irak, Algeria, Kazahstan şi Oman de a spori gradual producţia.

Săptămâna aceasta, Rusia a ordonat terminalului de la Marea Neagră care gestionează exporturile de petrol ale Kazahstanului să închidă două din cele trei puncte de încărcare, o decizie care va duce la scăderea producţiei ţării.

În ianuarie şi februarie producţia a depăşit cota OPEC+, ajungând la 1,767 de milioane bpd şi, respectiv, 1,57 de milioane bpd, potrivit OPEC.

Şi exporturile de petrol ale Kazahstanului au fost ridicate în martie, fluxurile prin conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) continuând conform calendarului. Exporturile prin CPC au fost stabilite la 1,7 milioane bpd pentru aprilie, în linie cu planurile preliminare din martie.

Printre acţionarii CPC se află companiile americane Chevron şi Exxon Mobil, statul rus, firma petrolieră rusă Lukoil şi compania de stat KazMunayGas din Kazahstan.

Cu o lungime de peste 1.500 de kilometri, oleoductul Caspian Pipeline Consortium aduce petrol din Kazahstan, până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Guvern: Blocaj fără termen la Cadastru. Nu putem încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune
Anunț de la Guvern: Blocaj fără termen la Cadastru. Nu putem încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune
Guvernul României a anunțat într-un comuniat de presă că nu poate anunța o oră și dată fermă pentru repunerea în funcțiune a sistemelor Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară......
VIDEO Autostrada din România unde se asfaltează zilnic câte 1,5 kilometri pe o cale
VIDEO Autostrada din România unde se asfaltează zilnic câte 1,5 kilometri pe o cale
Lucrările la secțiunea Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania sunt realizate în proporție de peste 60%, anunță ...
Se schimbă taxarea carburanților, va fi introdusă o acciză dinamică. Cu cât va scădea prețul de la pompă
Se schimbă taxarea carburanților, va fi introdusă o acciză dinamică. Cu cât va scădea prețul de la pompă
Comisia economică a Senatului a avizat favorabil, luni, un proiect de lege care are ca scop reducerea prețului carburanților, ...
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Directorului general APIA, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare au fost demiși ...