România e un stat slab, cu instituții slabe, avertizează Daniel Dăianu

România e un stat slab, cu instituții slabe, care trebuie reformat, avertizează un important economist, scrie Hotnews.
Economica.net - J, 03 apr. 2025, 14:32
România e un stat slab, cu instituții slabe, avertizează Daniel Dăianu

„Ce nu înțeleg oamenii este că datoria publică poate să crească foarte rapid. România poate intra în incapacitatea de a se finanța chiar la un nivel mic al datoriei publice. Am mai trecut prin așa ceva în 2007-2008, când datoria publică era de circa 15%. Și nu o puteam finanța pentru că aveam o problemă de lichidități”, a spus miercuri Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la lansarea unui studiu fiscal al Tax Institute.

Și se mai ignoră ceva: deficitele gemene, crede Dăianu, care amintește că România are peste 8% deficitul extern, din care mai mult de jumătate e finanțat de pe piețele externe, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu un risc valutar.

„Noi asta trebuie să facem: să restrângem cheltuielile, că unele nu sunt făcute cum trebuie. Trebuie să facem și o reformă a Statului, care însă nu se rezumă numai la strângerea cheltuielilor. Trebuie să avem instituții mai puternice”, spune academicianul.

Avem un stat slab, cu instituții slabe, a mai precizat acesta, menționând că totuși, țara progresează. „Dacă mergi prin țară și te uiți în jur, vezi că țara a progresat. Sunt multe afaceri care merg foarte bine, chiar dacă suferim de fondul acesta internațional păcătos.”

„Și trebuie să creștem veniturile fiscale. Dar nu cred că veniturile fiscale ar putea crește numai dintr-o îmbunătățire a activității ANAF. Eu personal nu cred și aș vrea să fiu infirmat de viață.

Cred că un sistem fiscal trebuie să fie mai simplu, trebuie să fie transparent. Nu trebuie să schimbi mod intempestiv de câte ori ajungi cu cuțitul la os. Dar, nu călcăm într-un teritoriu nou. Studiile există de ani de zile și cele autohtone și cele ale instituțiilor financiare internaționale. Și noi (Consiliul Fiscal- n.red) am făcut câte ceva, dar nu s-a dorit.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul unui site al poliţiei din Philadelphia, acesta fiind unul dintre......
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...