Tanczos Barna: Colectarea ANAF pe salarii și TVA este pe un trend acceptabil în primele trei luni din 2025 și în momentul de față nu există motive pentru creșterea taxelor

Colectarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe partea de salarii şi TVA este pe un trend acceptabil în primele trei luni din acest an şi în momentul de faţă nu văd nicio nevoie de a modifica taxe şi impozite în anul 2025, a declarat joi, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 03 apr. 2025, 17:11
Tanczos Barna: Colectarea ANAF pe salarii și TVA este pe un trend acceptabil în primele trei luni din 2025 și în momentul de față nu există motive pentru creșterea taxelor

Acesta a fost întrebat dacă, aşa cum a spus preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, ar putea avea loc majorări de taxe şi impozite după alegerile prezidenţiale, în contextul în care colectarea ANAF nu merge aşa cum trebuie.

„Colectarea ANAF pe salarii şi pe TVA este pe un trend acceptabil în primele trei luni. Cu siguranţă colectarea depinde şi de situaţia economică. Şi, dacă situaţie economică internaţională se schimbă, şi relaţiile comerciale, companii româneşti cu companii germane, se schimbă, se aşează pe alţi piloni, pe alt palier. Lucrurile se pot schimba pe parcurs, dar în momentul de faţă eu nu văd nevoia şi nu văd nicio nevoie de a modifica taxe şi impozite în anul 2025. Desigur, trebuie să mergem pe două fronturi paralele, colectarea veniturilor şi ţinerea sub control a cheltuielilor”, a explicat ministrul.

Acesta a reiterat şi că fiecare minister trebuie să se încadreze pe partea de cheltuieli în limita pe care o are, care se transformă „dintr-o limită anuală de buget într-o trimestrializare, dintr-o trimestrializare într-o limită lunară”, în acest fel existând un control riguros pe fiecare ordonator principal de credite.

„Se reduc costurile de funcţionare cu bunuri şi servicii cu 5% în fiecare lună. Într-adevăr, salariile sunt mai mari în ianuarie a.c. decât în ianuarie 2024, pentru că anul trecut au avut loc majorări salariale pe parcursul anului. Ultima majorare cred că a fost în septembrie. Nu avem voie să avem creşteri lună pe lună, diferenţe lună pe lună din septembrie încolo. Ţinem sub control aceste cheltuieli, aşa cum am mai menţionat, la fiecare minister, şi trebuie să se încadreze în buget. Dacă se încadrează în buget, cu siguranţă o să realizeze reduceri de cheltuieli. Vor funcţiona pe o sumă mai mică. Salariile majorate, drepturile câştigate, se plătesc şi în 2025. A fost şi motivul pentru care am îngheţat, sau am renunţat la acele indexări pentru a asigura plata la nivelul 1 noiembrie a tuturor salariilor şi pensiilor”, a punctat Tanczos Barna.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...