Rusia, neafectată de taxele vamale impuse de Trump, privește în jur cu satisfacție

Fostul președinte și premier rus, Dmitri Medvedev, l-a invocat pe filosoful chinez Lao Tzu, afirmând că așteaptă să vadă plutind pe apă „cadavrul în descompunere al economiei UE”, scrie Hotnews după impunerea tarifelor SUA.
Economica.net - vin, 04 apr. 2025, 07:20
Rusia, neafectată de taxele vamale impuse de Trump, privește în jur cu satisfacție

„În prezent, Rusia aproape că nu mai face comerț cu SUA și UE, aproape tot comerțul fiind supus sancțiunilor. Cu toate acestea, economia noastră crește acum cu 3%”, a scris Medvedev, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

„Vom urma sfatul lui Lao Tzu și vom sta lângă râu, așteptând ca trupul inamicului să plutească pe lângă noi. Cadavrul în descompunere al economiei UE”, a adăugat oficialul rus.

Dmitri Medvedev, care a fost președinte al Rusiei între 2008 și 2012 și a fost o perioadă și premier, a lansat în mod regulat critici la adresa Occidentului, după invazia rusă din Ucraina, denunțând vehement sprijinul financiar și militar al Uniunii Europene acordat Kievului.

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri taxe vamale de cel puțin 10% pentru aproape întreaga lume, cu o singură excepție notabilă: Rusia.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt a declarat miercuri pentru site-ul american Axios că Rusia a fost exclusă deoarece sancțiunile americane „împiedică deja orice comerț semnificativ”.

Secretarul Trezoreriei Scott Bessent a declarat și el că Statele Unite nu fac comerț cu Rusia sau Belarus deoarece acestea se află sub sancțiuni.

Valoarea schimburilor comerciale dintre SUA și Rusia a scăzut într-adevăr de la aproximativ 35 de miliarde de dolari în 2021, în urma sancțiunilor impuse în urma războiului la scară largă din Ucraina, dar a rămas totuși la aproximativ 3,5 miliarde de dolari în 2024.

Mai exact, exporturile de bunuri ale SUA către Rusia în 2024 au fost de 526,1 milioane de dolari, în scădere cu 12,3% față de 2023, iar importurile de bunuri ale SUA din Rusia au totalizat 3,0 miliarde de dolari în 2024, în scădere cu 34,2% față de 2023, conform Fox News.

Anunțul de miercuri al lui Trump privind taxele vamale și exceptarea Rusiei de pe această listă au venit chiar în ziua unei vizite importante la Washington a trimisului președintelui Vladimir Putin.

Emisarul Kirill Dmitriev s-a întâlnit miercuri cu oficiali americani la Washington, într-un moment în care administrația Trump ia în considerare să sporească afacerile cu Moscova.

Rusia a cerut de altfel Washigtonului să ridice unele sancțiuni, ca parte a discuțiilor de încetare a focului în războiul din Ucraina, mediate de SUA.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...