Germania – Peste jumătate din populaţie vrea reîntoarcerea la energia nucleară (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre germani susţin reîntoarcerea la energia nucleară şi reactivarea centralelor închise din ţară, potrivit unui sondaj publicat vineri, relatează dpa.
AGERPRES - vin, 04 apr. 2025, 08:56
Germania - Peste jumătate din populaţie vrea reîntoarcerea la energia nucleară (sondaj)

Germania a renunţat treptat la energia nucleară în aprilie 2023, când ultimele trei centrale nucleare au fost închise definitiv, scrie Agerpres.

Sondajul online, comandat de portalul Verivox şi realizat de institutul de cercetare a opiniei publice Innofact, a adunat
răspunsuri de la 1.007 participanţi în perioada 27-31 martie.

Rezultatele arată o diferenţă puternică de opinie în această problemă, cu 55% dintre respondenţi care sprijină reactivarea centralelor nucleare, 36% care s-au pronunţat împotriva energiei nucleare şi 9% indecişi.

Blocul conservator CDU/CSU, care urmează să formeze următorul guvern sub conducerea lui Friedrich Merz, şi-a arătat interesul privind posibilitatea redeschiderii centralelor nucleare recent scoase din funcţiune.

Potrivit sondajului, 32% dintre respondenţi susţin redeschiderea centralelor şi chiar construirea unora noi, în timp ce 22% sunt în favoarea reactivării celor mai recent închise centrale nucleare.

Bărbaţii susţin mai mult decât femeile utilizarea energiei nucleare, potrivit sondajului.

Germania a fost atât de alarmată de dezastrul nuclear din marte 2011 de la centrala nucleară Fukushima din Japonia, încât cancelarul de la acea vreme Angela Merkel a anunţat o eliminare treptată a energiei nucleare în ţară.

Planul iniţial prevedea o eliminare completă a energiei nucleare până la sfârşitul anului 2022, însă acesta a fost amânat din cauza crizei energetice declanşate de invazia Rusiei în Ucraina.

Pe de altă parte, folosirea energiei regenerabile continuă să aibă un sprijin tot mai mare în Germania, 57% din cei chestionaţi susţinând continuarea investiţiilor masive în acest domeniu, în timp ce doar 17% s-au opus acestei direcţii.

Te-ar mai putea interesa și
CFR SA a semnat contracte de aproape un miliard de lei cu Siemens pentru modernizarea semnalizării feroviare în vestul țării
CFR SA a semnat contracte de aproape un miliard de lei cu Siemens pentru modernizarea semnalizării feroviare în vestul ...
CFR SA anunță marți semnarea a două contract de peste 957 milioane de lei pentru modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Cluj și Timișoara....
Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Guvernul urmează să exproprieze încă 40.000 mp pentru loturile 2 și 3
Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Guvernul urmează să exproprieze încă 40.000 mp pentru loturile 2 și 3
Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică două proiecte privind exproprierile suplimentare a aproape 40.000 ...
China şi Panama au încheiat un acord pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim. Ce prevede
China şi Panama au încheiat un acord pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim. Ce prevede
Panama a anunţat luni încheierea unui acord cu China pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim care oferă ...
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro de la BERD
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro ...
Compania multinaţională DP World, deţinută de Emiratele Arabe Unite, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ...