Comisia Europeană oferă granturi noi de 34 de milioane de euro pentru proiecte de integrare a migranţilor

Comisia Europeană a anunţat vineri o nouă cerere de oferte pentru proiecte de integrare a migranţilor şi care vor beneficia de granturi în valoare de 34 de milioane de euro, a anunţat executivul comunitar într-un comunicat citat de agenţia spaniolă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 05 apr. 2025, 09:47
Comisia Europeană oferă granturi noi de 34 de milioane de euro pentru proiecte de integrare a migranţilor

Iniţiativa, finanţată din Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI), va subvenţiona proiecte în cinci domenii, respectiv protejarea copiilor, îmbunătăţirea accesului la asistenţă medicală, sprijinirea accesului femeilor pe piaţa muncii, deschiderea unor căi educaţionale pentru refugiaţi şi îmbunătăţirea competenţelor digitale.

Cererea de prezentare a unor oferte de participare la aceste proiecte se adresează autorităţilor publice, partenerilor economici şi sociali, precum şi organizaţiilor societăţii civile, care vor putea înainta ofertele până pe 16 septembrie.

Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI), prevăzut cu o finanţare de de peste 9,8 miliarde de euro în bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, are ca obiective îmbunătăţirea procedurilor de gestionare a migraţiei şi consolidarea împărţirii solidare a responsabilităţilor între statele membre în primirea migranţilor veniţi clandestin din afara UE.

Te-ar mai putea interesa și
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o campanie care a exploatat mecanismele integrate de actualizare software....
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...