Vremea va fi caldă în București sâmbătă, urmând ca de dumincă să se răcească accentuat până luni dimineață

Vremea va fi caldă în Bucureşti, sâmbătă, dar apoi valorile termice vor scădea semnificativ şi vor fi precipitaţii mixte, conform prognozei de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 05 apr. 2025, 10:51
Vremea va fi caldă în București sâmbătă, urmând ca de dumincă să se răcească accentuat până luni dimineață

Astfel, în intervalul 5 aprilie, ora 10:00 – 6 aprilie, ora 9:00, în Capitală vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, apoi va prezenta înnorări, iar spre seară şi noaptea vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (40 – 45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 5 – 6 grade.

De asemenea, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 – 7 aprilie, ora 9:00, valorile termice vor scădea semnificativ în Bucureşti, astfel că vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie; temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade, iar cea minimă în jur de un grad.

Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe parcursul zilei, iar noaptea vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla în general moderat.

În plus, în Bucureşti, în intervalul 7 aprilie, ora 10:00 – 7 aprilie, ora 18:00, vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă din an.

Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6 – 8 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...