ANM: Vreme rece, precipitații mixte și intesificări ale vântului în cea mai mare parte a țării până luni dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol, şi două atenţionări Cod galben de vânt, valabile în cea mai mare parte a ţării, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 05 apr. 2025, 13:46
ANM: Vreme rece, precipitații mixte și intesificări ale vântului în cea mai mare parte a țării până luni dimineață

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 aprilie, ora 10:00 – 7 aprilie, ora 18:00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi precipitaţii ce vor avea mai ales caracter de aversă şi vor acumula local cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp şi izolat de 30 – 40 l/mp.

Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde şi se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană şi submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 – 15 cm.

În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40 – 50 km/h.

Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 şi 2 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol.

ANM avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece, temporar vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până spre sfârşitul săptămânii viitoare.

De asemenea, este în vigoare o atenţionare Cod galben ce vizează intensificări ale vântului, viscol la altitudini în general de peste 1.700 m, în intervalul 5 aprilie, ora 13:00 – 5 aprilie, ora 23:00.

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade în care vor fi intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze de 50 – 70 km/h.

La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 75 – 85 km/h şi temporar va fi viscol.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 aprilie, ora 23:00 – 6 aprilie, ora 23:00 este în vigoare o atenţionare Cod galben ce vizează intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă.

În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h. La munte rafalele vor fi de 75 – 85 km/h, iar la peste 1.700 m de 90 – 100 km/h şi temporar va fi viscol.

Vor fi precipitaţii mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local şi temporar vor fi viscolite.

Se va depune strat de zăpadă în medie de 5 – 10 cm în sudul şi estul Transilvaniei, vestul Moldovei şi nordul Munteniei şi în general de 15 – 20 cm la munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Te-ar mai putea interesa și
Românca ce a câştigat cel mai mare premiu la Loto 6/49 a ridicat cele 10 milioane de euro
Românca ce a câştigat cel mai mare premiu la Loto 6/49 a ridicat cele 10 milioane de euro
Câştigătoarea celui mai mare premiu la Loto 6/49, în valoare de 52,839 milioane de lei (peste 10,07 milioane de euro), şi-a ridicat câştigul în cursul zilei de miercuri, a anunţat Loteria......
Dezastru în Rusia – Raţie la vânzarea de carburanţi în benzinăriile din Moscova
Dezastru în Rusia – Raţie la vânzarea de carburanţi în benzinăriile din Moscova
Staţiile de alimentare din Moscova au reintrodus limite la achiziţiile de benzină, din cauza penuriei de carburant care ...
Câte firme s-au înfiinţat în România în primele şapte luni din 2026 – Lista pe zone (date ONRC)
Câte firme s-au înfiinţat în România în primele şapte luni din 2026 – Lista pe zone (date ONRC)
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele şapte luni din 2026 cu 1,58% comparativ ...
Surpriză: Ucraina a devenit exporatator net de energie electrică în luna iulie
Surpriză: Ucraina a devenit exporatator net de energie electrică în luna iulie
Ucraina a devenit exportator net de electricitate luna trecută, pe fondul unor exporturi mai mari decât importurile, iar ...