Prada va prelua Versace. Anunțul va fi făcut în această săptămână – Reuters

Gigantul din industria luxului Prada SpA ar urma să anunţe săptămâna aceasta decizia privind potenţiala preluare a casei italiene de modă Versace, deţinută de compania americană Capri Holdings, după ce a negocierile au intrat în stadiul final, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - lun, 07 apr. 2025, 09:41
Prada va prelua Versace. Anunțul va fi făcut în această săptămână - Reuters

Tranzacţia era estimată la aproximativ 1,5 miliarde de euro, dar publicaţia italiană Corriere della Sera a anunţat că preţul ar putea fi redus la un miliard de euro, iar acordul va fi dat publicităţii în 10 aprilie, scrie Agerpres.

Şi publicaţia italiană a informat că directorul general al Capri Holdings, John Idol, va sosi în următoarele zile la Milano pentru a discuta tranzacţia. Capri a achiziţionat Versace în 2018, pentru aproximativ 1,8 miliarde de euro.

La finalul lunii februarie, Prada a obţinut acces exclusiv la datele financiare ale Versace, conform informaţiilor din presă.

De atunci, noile taxe vamale anunţate de preşedintele Trump au provocat turbulenţe pe pieţele globale, sporind dificultăţile negocierilor dintre reprezentanţii Prada şi Capri Holdings.

O potenţială achiziţie a casei de modă înfiinţată de Gianni Versace în 1978 ar permite Prada să creeze un jucător italian mai mare, care va concura mai bine cu grupurile globale de lux, cum ar fi LVMH şi Kering SA. Conglomeratul francez de lux LVMH deţine o serie de mărci italiene, inclusiv Fendi şi Loro Piana, şi recent a achiziţionat o participaţie în compania care controlează Moncler SpA. Fondul L Catterton susţinut de LVMH a avut un rol central în tranzacţia cu producătorul de încălţăminte Tod SpA private, în timp ce Kering SA deţine Gucci şi Bottega Veneta.

„Prada este bine poziţionată pentru a stimula potenţialul pe termen lung al mărcii Versace, deschizând potenţial calea pentru ca grupul să devină răspunsul Italiei la conglomeratele de lux din Franţa”, a apreciat analistul Susy Tibaldi de la UBS AG.

În trimestrul trei al actualului an fiscal veniturile Versace s-au situat la 193 milioane de dolari, un declin anual de 15%, în timp ce pierderile operaţionale au ajuns la 21 milioane de dolari, de la 14 milioane de dolari în urmă cu un an.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...