Kremlinul, presat să-l elibereze pe Hodorkovski

O nouă sentinţă de condamnare la încă şase ani de închisoare a fostului patron al Yukos, dată în luna ianuarie, anul trecut de către justiţia din Moscova, este considerată acum ca fiind "o eroare judiciară" de către o comisie de experţi independenţi.
sanziana.stancu - J, 22 dec. 2011, 11:47

Consiliul Prezidenţial pentru Societatea Civilă şi Drepturile Omului A a cerut Kremlinului să îl ierte pe Hodorkovski de această pedeapsă suplimentară, pe lângă cea iniţială de 8 ani, care i-a fost dată de către justiţie în mod eronat. Consiliul experţilor nu are putere legală, însă poate face recomandări de acest gen, scrie The Telegraph în ediţia online.
Hodorkovsky, un fost magnat al petrolului şi cel mai bogat om din Rusia, acţionar majoritar al companiei petroliere Yukos, a fost arestat în 2003. A fost acuzat de mai multe delicte economico-financiare, între care şi de deturnare de fonduri, spălare de bani şi furt din propria-i companie.
S-a spus însă că, în realitate, Hodorkovski a intrat la închisoare pentru că devenise indezirabil pentru Kremlin, mai precis, intrase în conflict cu preşedintele de atunci, Vladimir Putin, actualul premier rus, care se pregăteşte să candideze din nou pentru funcţia de preşedinte, în 2012. Cercurile puterii râvneau atunci la compania sa.
Tamara Morşceakova, unul dintre membrii Consiliului, a declarat presei locale că  noua sentinţă de condamnare a lui Hodorkovski este „fictivă”, fiind dată „fără probe şi fără vreun temei legal”. Suporterii fostului magnat sunt însă şi mai vehemenţi, cerând eliberarea lui „imediată”, susţinând că el este victima unei „justiţii părtinitoare”. Dacă Hodorkovski nu va fi eliberat în urma acestor demersuri, el ar urma să iasă din închisoare abia în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a provocat un incendiu la bord, relatează AFP şi Reuters....
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...