Kaufland deschide al șaselea magazin din Iași și ajunge la 191 de unități la nivel național

Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al șaselea magazin din orașul Iași, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mie, 09 apr. 2025, 19:15
Kaufland deschide al șaselea magazin din Iași și ajunge la 191 de unități la nivel național

Prin această investiție, compania ajunge la o rețea națională de 191 de hipermarketuri și creează aproximativ 75 de noi locuri de muncă.

Unitatea se află pe Șoseaua Voinești, nr. 37 și are o suprafață totală de peste 5.300 mp, dintre care aproape 3.000 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare. Magazinul va fi deschis pentru public începând de joi, 10 aprilie, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00 – 22:00 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00 – 20:00 duminica.

Este primul magazin Kaufland din Iași care dispune de un loc de joacă în aer liber pentru copii, cu o suprafață de aproximativ 200 mp.

 

Noua locație dispune de 208 locuri de parcare, dintre care 8 pentru persoanele cu dizabilități, șapte pentru părinți și o stație cu trei locuri de parcare pentru încărcarea mașinilor electrice. De asemenea, clienții au la dispoziție două rastele pentru biciclete.
Pentru a asigura un flux rapid de clienți și timp redus la cumpărături, magazinul este dotat cu șase case de marcat standard și 10 case express, de tip self check-out. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 191 de magazine în România. le.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...