Sub jumătate dintre organizații se consideră pregătite să facă față noilor obligații de reglementare fiscală

Mai puțin de jumătate (43%) dintre organizații se consideră pregătite să facă față noilor obligații de reglementare fiscală, precum Pilonul II despre care 91% spun că va avea impact asupra afacerii lor, arată sondajul Global Reframing Tax Survey 2025, realizat de PwC la nivel global, scrie Hotnews.
Economica.net - J, 10 apr. 2025, 11:43
Sub jumătate dintre organizații se consideră pregătite să facă față noilor obligații de reglementare fiscală

 Mai mult, 95% admit că au deficit de angajați cu competențe în domeniul expertizei fiscale specializate, inteligenței artificiale și analizei datelor.

„Rezultatele sondajului arată clar că departamentele care gestionează taxele se află sub presiunea îndeplinirii unor obligații de conformare tot mai sofisticate. Prin urmare au nevoie de resurse mai multe și de abilități complexe de analiză a unui volum de date în creștere pentru a putea susține reinventarea în organizațiile lor și alinierea strategiei fiscală cu obiectivele comerciale ale companiilor. În multe organizații, modul în care este văzută fiscalitatea ca un centru de costuri și conformitate nu mai reprezintă o abordare adecvată în contextul actual. Pe lângă gestionarea reglementărilor, companiile trebuie să investească în tehnologie și în dezvoltarea competențelor echipelor fiscale pentru a-și realiza rolul strategic pe care îl au în dezvoltarea afacerilor”, a declarat Ruxandra Târlescu, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică.

Sondajul mai constată că doar 32% dintre organizații investesc în dezvoltarea abilităților angajaților și doar 29% angajează noi talente pentru a acoperi aceste lacune, în timp ce colaborarea cu consultanți externi este soluția preferată de multe organizații. Astfel, 80% dintre respondenți planifică să externalizeze cel puțin o parte din activitățile fiscale în următorii trei ani.

Motivele principale includ accesul la competențe în tehnologie, analiza datelor și conformitate ESG, precum și capacitatea de a menține ritmul cu schimbările de reglementare.

Aproape jumătate (47%) dintre companiile participante la sondaj afirmă că îmbunătățirea calității datelor este o prioritate pentru următorii trei ani, iar procente similare afirmă că funcția fiscală va trebui să devină mai proactivă (43%) și să se perfecționeze în analiza datelor (42%).

Cu toate acestea, atunci când sunt întrebați care sunt cele mai mari beneficii potențiale ale transformării funcției fiscale, cele mai multe răspunsuri sunt reducerea costurilor și creșterea eficienței, planificarea și strategia fiscală mai eficientă situându-se pe locul al treilea.

Pe măsură ce GenAI și automatizarea câștigă teren, 56% dintre companii raportează deja beneficii concrete, iar peste 80% se așteaptă ca GenAI să pregătească planificarea și strategia fiscală în următorii trei ani.

Raportul cuprinde opiniile a 1.205 directori din 47 de țări și evidențiază rolul esențial al implicării funcției fiscale în procesele de transformare digitală ale organizațiilor pentru a maximiza valoarea strategică și a reduce riscurile asociate.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...