Anunţ important de la Revolut pentru clienţii din România

Clienţii Revolut din România, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice sau liber-profesionişti, vor putea efectua plăţi de taxe şi impozite către trezoreriile din ţară, atât prin transfer bancar, din contul Revolut, cât şi cu cardul, se arată într-un comunicat de presă al băncii transmis.
AGERPRES - J, 10 apr. 2025, 13:00
Anunţ important de la Revolut pentru clienţii din România

Revolut – Printre plăţile de taxe se află: impozitele pe venituri, TVA şi taxe pentru servicii realizate de către instituţii şi autorităţi ale statului.

„Cu ajutorul acestei funcţionalităţi, clienţii persoane fizice şi juridice pot face viramente bancare direct către conturile de trezorerie ale instituţiilor publice, una dintre facilităţile aşteptate de clienţii care folosesc Revolut ca un cont bancar principal. În acest fel, pe lângă modalităţile existente pe site-ul ANAF (plata prin SPV) sau prin ghişeul.ro, clienţii vor mai putea face plăţi şi direct în conturile IBAN ale administraţiilor financiare sau către alte entităţi publice care percep taxe şi impozite sau vor putea plăti cu cardul la ghişeele administraţiilor financiare. Taxele care se pot încasa sunt cele aferente impozitului pe venit, plata taxei pe valoare adăugată (TVA), asigurări sociale sau de sănătate, taxe administrative etc.”, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Începând din decembrie 2024, clienţii Revolut din România beneficiază de IBAN-uri locale proprii Revolut, iar sucursala a devenit participant la sistemele locale de plăţi ReGIS şi Transfond.

Compania are planuri de extindere a portofoliului de produse şi intenţionează să încheie parteneriate şi cu alte autorităţi ale statului pentru a le oferi clienţilor noi funcţionalităţi, precum încasarea prestaţiilor sociale (pensii, plăţi de ajutor de şomaj etc.).

Revolut este o bancă licenţiată, lansată în anul 2015 în Regatul Unit al Marii Britanii, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, 45 de milioane de clienţi din lume folosesc zeci de produse inovatoare Revolut pentru a realiza mai mult de o jumătate de miliard de tranzacţii pe lună. Banca are în România peste patru milioane de clienţi.

Serviciile bancare sunt oferite în Europa de Revolut Bank UAB (304580906), o bancă înregistrată în Lituania, autorizată şi supravegheată de Banca Lituaniei şi de Banca Centrală Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...