Trump, suspectat de manipulare ilegală a burselor

Mai mulți parlamentari democrați au ridicat suspiciuni că președintele american ar fi manipulat ilegal bursele încurajând oamenii să cumpere acțiuni chiar înainte de dramatica sa răzgândire în ce privește taxele vamale, notează AFP, citat de Hotnews.
Hotnews - J, 10 apr. 2025, 13:40
Trump, suspectat de manipulare ilegală a burselor

„Cei apropiați de Donald Trump profită în mod ilegal de aceste oscilații uriașe ale pieței bursiere prin tranzacții cu informații privilegiate?”, a întrebat miercuri senatorul democrat de California Adam Schiff pe contul său X. „Congresul trebuie să știe”, a adăugat el, solicitând o anchetă parlamentară, scrie Hotnews.ro. 

„Președintele Statelor Unite participă literalmente la cea mai mare manipulare bursieră din lume”, au afirmat membrii democrați ai Comisiei pentru servicii financiare din Camera Reprezentanților, tot pe rețeaua de socializare X.

După ce a declanșat un război comercial global care a șocat piețele financiare, președintele american a scris miercuri pe TruthSocial, la câteva minute după deschiderea Wall Street, „E UN MOMENT GROZAV SĂ CUMPĂRĂM!!!”.

Donald Trump și-a semnat postarea pe Truth cu literele „DJT”, care reprezintă atât inițialele sale, cât și abrevierea bursieră pentru compania sa media, Trump Media & Technology Group. Acțiunile companiei au închis ziua în creștere cu 21,67%.

Câteva ore mai târziu, el a anunțat o suspendare de 90 de zile a tarifelor suplimentare împotriva a zeci de țări, cu excepția Chinei, declanșând o revenire istorică a bursei.

După mai multe zile de prăbușire, indicele Dow Jones a încheiat ședința de miercuri pe plus cu 7,87%, cea mai mare creștere zilnică din 2008, iar indicele Nasdaq cu 12,16%, cel mai mare avans zilnic de după 2001.

Expert: Trump s-ar putea expune la acuzații de manipulare a pieței

Un expert în etică a considerat, de asemenea, că există motive de anchetă.

„Președinții nu sunt consilieri de investiții“, a scris pe X Richard Painter, profesor de drept și fost avocat în chestiuni etice al Casei Albe sub George W. Bush. „Acest scenariu l-ar putea expune pe președinte unor acuzații de manipulare a pieței”, a spus el pe NBC.

Casa Albă a insistat că Donald Trump a dorit doar să „liniștească”.

„Este responsabilitatea președintelui Statelor Unite să reasigure piețele și americanii cu privire la securitatea lor economică în fața alarmismului mediatic constant”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kush Desai, pentru Washington Post.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie redeschisă pentru public pe 18 septembrie....
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...