Plasticul reciclat a stagnat la sub 10 %, iar marea majoritate a plasticului nou e produs cu combustibili fosili

Cantitatea de plastic reciclată stagnează la mai puțin de 10% din volumul total de plastic produs la nivel mondial, iar marea majoritate a plasticului nou este produs în continuare pe bază de combustibili fosili, arată rezultatele unui studiu publicat joi, transmite AFP.
AGERPRES - vin, 11 apr. 2025, 07:40
Plasticul reciclat a stagnat la sub 10 %, iar marea majoritate a plasticului nou e produs cu combustibili fosili

Cercetătorii de la Universitatea Tsinghua din Beijing susțin că doar 9,5% din cele 400 milioane de tone de plastic au fost produse în 2022 pe bază de materiale reciclate, deși cantitatea totală de plastic produsă a explodat. Restul a fost fabricat pe bază de combustibili fosili, în special petrol și gaze, potrivit Agerpres.

„Rata globală de reciclare a rămas stagnantă, reflectând progresele limitate comparativ cu anii precedenți”, susțin autorii studiului. „Dependența mare de materia primă sub formă de combustibili fosili pentru producția de plastic va compromite în continuare eforturile globale pentru a contracara schimbările climatice”, subliniază autorii.

Aceste concluzii, publicate în revista Communications Earth & Environment, vin într-un moment în care țările se pregătesc de o nouă rundă de negocieri pentru un tratat internațional împotriva poluării cu plastic, după o reuniune fără succes în decembrie la Busan, Coreea de Sud.

Milioane de tone de plastic ajung în fiecare an în natură sau oceane. Procesul de reciclare este complicat de contaminarea cu resturi de mâncare sau de etichete, precum și de diversitatea aditivilor în materiale. Un alt obstacol este de natură economică: deseori este mai ieftin să produci plastic nou decât să îl reciclezi.

„Această barieră economică descurajează investițiile în infrastructurile și tehnologiile de reciclare, perpetuând astfel ciclul unor rate mici de reciclare”, susțin autorii studiului.

Cercetătorii au identificat SUA, cel mai mare consumator de plastic per capita, drept una din țările cu cea mai mică rată de reciclare, doar 5%. De asemenea, au menționat o zschimbare semnificativă prin reducerea cantității de plastic care este aruncată la gropile de gunoi și aproximativ o treime din deșeurile de plastic sunt în prezent incinerate.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker asamblat în Turcia, la uzina de la Bursa. Conform lui Frank Marotte,......
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...