Şova: Absorbţia va fi anul acesta cam 1,1 miliarde de euro. Peste 600 de milioane de euro pentru autostrăzi

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a afirmat, marţi, că până la sfârşitul anului absorbţia fondurilor europene în sectorul transporturilor va fi de circa 1,1 miliarde de euro, iar peste 600 de milioane de euro vor fi pentru autostrăzi.
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 19:16
Şova: Absorbţia va fi anul acesta cam 1,1 miliarde de euro. Peste 600 de milioane de euro pentru autostrăzi

Potrivit acestuia, în transporturi absorbţia se face în a doua jumătate a anului.

‘Dacă veţi studia evoluţia şi de anul trecut, veţi vedea că absorbţia se face în a doua parte a anului la transporturi, aşa este specificul domeniului. Mai mult, nu se poate vorbi despre absorbţie, pentru că aceste fonduri sunt fonduri pe care le întoarcem de la groapă. Ele trebuiau absorbite în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2012. Faptul că astăzi mai discutăm despre ele se datorează numai lui Victor Ponta, care s-a dus să negocieze şi a obţinut facilitatea N+3 pentru România, pe care nu o au decât două state în Uniunea Europeană, pentru că am spus că noi putem. Vă informez că anul trecut a fost absorbţia puţin peste un miliard de euro la POS – T, din care 560 milioane de euro au fost numai la autostrăzi. Anul acesta, va fi cam 1,1 miliarde de euro şi undeva peste 600 şi ceva de milioane de euro pentru autostrăzi. Acestea vor fi cifrele finale la sfârşitul anului. Deja au început să plece cererile. Aşa este specificul la transporturi. În prima parte a anului se lucrează, în a doua jumătate încep decontările’, a explicat Şova.

El a adăugat că în 2013 ministerul a absorbit fonduri europene cu 130 de milioane de euro mai mult decât în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2012.

‘În anul 2013, am absorbit fonduri europene cu 130 de milioane de euro mai mult decât în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2012. În şase ani am absorbit 430 de milioane de euro, iar în 2013, într-un singur an, am absorbit 569 milioane de euro, făcând 148% absorbţie fonduri europene’, a arătat Şova, într-o conferinţă de presă în care a anunţat că demisionează de la Ministerul Transporturilor, pentru a se ocupa de campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Potrivit AM POS-T, până la sfârşitul lunii mai a anului în curs, pentru proiectele finanţate prin POS-T din Fondul European de Dezvoltare Regională a fost înregistrat un grad total de autorizare de 4,93%, iar pentru proiectele finanţate prin Fondul de Coeziune 3,89%.

În acest context, Dan Şova a afirmat că restul de circa 95% va fi atras până la finele anului.

În 2013, CNADNR a înregistrat o absorbţie de 148% a fondurilor europene, fiind atraşi 569 de milioane de euro, faţă de 430 milioane de euro în alocarea financiară 2007 – 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Începe proiectarea tronsoanelor 1 și 3
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Începe proiectarea tronsoanelor 1 și 3
Noua companie de drumuri CNIR a emis astăzi ordinul pentru începerea proiectării tronsoanelor 1 și 3 ale Autostrăzii A8 Moțca - Iași - Ungheni, iar data de 24 august a fost stabilită pentru......
ANAF s-a dus peste casele de schimb valutar. Totalul amenzilor s-a ridicat la 3,5 milioane de lei, în cadrul unui proiect pilot
ANAF s-a dus peste casele de schimb valutar. Totalul amenzilor s-a ridicat la 3,5 milioane de lei, în cadrul unui proiect ...
 ANAF a descoperit nereguli fiscal la 85% dintre contribuabilii verificați în domeniul schimbului valutar, la 33 de operatori ...
Ies de pe șine ultimele tramvaie Tatra din București
Ies de pe șine ultimele tramvaie Tatra din București
STB SA și TPBI vă invită să participați, în weekendurile 11–12 iulie și 18–19 iulie, la ultimele curse ale tramvaielor ...
Baterie pe roţi – Suedia îşi alimentează locuinţele cu electricitatea provenită de la maşinile electrice
Baterie pe roţi – Suedia îşi alimentează locuinţele cu electricitatea provenită de la maşinile electrice
De îndată ce ajung acasă, cele opt familii dintr-un complex de apartamente din Hudiksvall, estul Suediei, îşi conectează ...