Iranul nu poate avea armă nucleară, a spus Trump înainte de începerea discuțiilor dintre delegațiile Washingtonului și Teheranului din Oman

Iranul nu poate avea armă nucleară, a declarat vineri Donald Trump, în ajunul discuţiilor americano-iraniene din Oman, scrie AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 12 apr. 2025, 10:17
Iranul nu poate avea armă nucleară, a spus Trump înainte de începerea discuțiilor dintre delegațiile Washingtonului și Teheranului din Oman

„Vreau ca Iranul să fie o ţară minunată, mare şi fericită. Dar nu poate avea armă nucleară”, a afirmat preşedintele american la bordul Air Force One, în drum spre Florida.

Preşedintele american a făcut un anunţ surpriză luni, potrivit căruia Washingtonul şi Teheranul urmează să poarte discuţii directe sâmbătă în Oman privind programul nuclear iranian, avertizând că Republica Islamică va fi „în mare pericol” dacă discuţiile se vor solda cu un eşec.

Negocierile dintre Statele Unite şi Iran vor fi „directe”, a insistat vineri Casa Albă.

„Vreau să spun foarte clar: este vorba de discuţii directe cu iranienii”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, în cadrul unei conferinţe de presă. „Preşedintele crede în diplomaţie, în negocierile directe, discuţiile directe în aceeaşi sală”, a adăugat ea.

Vineri dimineaţă, Teheranul indicase că doreşte un acord „serios şi echitabil” cu Statele Unite.

 

Dolarul va fi întotdeauna monedă de referință

Trump a mai spus că dolarul va rămâne „moneda de referinţă”, în timp ce bancnota verde este în cădere pe pieţe, împovărat de politica vamală a preşedintelui american, notează AFP.

„Suntem moneda de referinţă. Întotdeauna vom fi… Cred că dolarul este grozav”, a declarat președintele la bordul Air Force One în drum spre Florida.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume anunţă că Tesla şi SpaceX ar putea fuziona
Cel mai bogat om din lume anunţă că Tesla şi SpaceX ar putea fuziona
Companiile lui Elon Musk, Tesla şi SpaceX, explorează o potenţială fuziune, a anunţat marţi miliardarul american, adăugând că ambele companii au format comitete special e la solicitarea......
Problema cărbunelui. Legea pentru decarbonizarea din energie – Sesizarea Preşedintelui Nicușor Dan, la CCR
Problema cărbunelui. Legea pentru decarbonizarea din energie – Sesizarea Preşedintelui Nicușor Dan, la CCR
Curtea Constituţională a României reia, miercuri, dezbaterile cu privire la sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra ...
Negocieri Ucraina-SUA. Zelenski şi emisarii lui Trump salută progresele, în ciuda tensiunilor
Negocieri Ucraina-SUA. Zelenski şi emisarii lui Trump salută progresele, în ciuda tensiunilor
Discuţiile de marţi dintre Volodimir Zelenski şi emisarii lui Donald Trump au dus la progrese reciproce, au salutat ambele ...
UPDATE – Ce spune Luca Niculescu despre taxe noi în 2027 şi naționalizarea pensiilor din Pilonul 2
UPDATE – Ce spune Luca Niculescu despre taxe noi în 2027 şi naționalizarea pensiilor din Pilonul 2
Luca Niculescu nu a putut "garanta" că anul viitor nu vor exista "taxe noi" şi că acest lucru depinde de datele fiscal-bugetare ...