Update: Au început negocierile dintre SUA și Iran de la Muscat, Sultanatul Oman, negocierile privind dificilul dosar nuclear iranian. Americanii au amenințat cu represalii în caz de eșec

Update: Iranul şi Statele Unite, două ţări care nu mai au relaţii diplomatice din 1980, au început sâmbătă discuţii "indirecte" în Sultanatul Oman, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, relatează AFP şi dpa.
AGERPRES - S, 12 apr. 2025, 13:14
Update: Au început negocierile dintre SUA și Iran de la Muscat, Sultanatul Oman, negocierile privind dificilul dosar nuclear iranian. Americanii au amenințat cu represalii în caz de eșec

Aceste discuţii între ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, şi emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, „au început datorită medierii ministrului de Externe din Oman, Badr al-Busaidi”, a declarat Esmail Baghai pe reţeaua socială X.

Statele Unite insistă că aceste negocieri sunt „directe”.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene a declarat că delegaţiile din ambele ţări au început discuţii cu uşile închise la Muscat, capitala Omanului, ţară din Golf vecină maritim cu Iranul.

Negocierile „indirecte” se desfăşoară în camere separate, oficiali ai Omanului transmiţând mesaje între cele două părţi, a mai spus el.

Dialogul marchează o nouă încercare de a revigora eforturile diplomatice blocate pe fondul tensiunilor continue asupra activităţilor nucleare ale Iranului.

 

Știrea inițială

Statele Unite ale Americii şi Iran vor purta sâmbătă, în Oman, discuţii cu mize considerabile privind dosarul nuclear iranian, după ce Washingtonul a ameninţat cu o operaţiune militară americană în caz de eşec, relatează AFP, transmite Agerpres.

Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, şi ministrul iranian al Afacerilor Externe Abbas Araghchi urmează să conducă aceste discuţii cu uşile închise de la Muscat, capitala acestei ţări din Golf vecină maritim cu Iranul.

Agenţia de presă iraniană Irna a relatat că delegaţia condusă de şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, a plecat sâmbătă dimineaţă de la Teheran către Muscat.

Convorbirile ar fi primele de acest nivel între cele două ţări duşmane după retragerea americană din 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dintr-un acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri pentru a limita dezvoltarea programului său nuclear în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale.

Semn al distanţei care separă cele două tabere, nici formatul discuţiilor nu a fost confirmat. Casa Albă a vorbit chiar vineri despre negocieri directe „în aceeaşi cameră”, în timp ce Teheranul a vorbit despre discuţii prin intermediul unui mediator.

Potrivit agenţiei de presă iraniene Tasnim, negocierile ar urma să înceapă în cursul după-amiezii şi să fie mediate de şeful diplomaţiei din Oman, Badr al-Busaidi.

Citește și:

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, de 5,85 de dolari galonul
Prețul motorinei a atins un maxim istoric în SUA, de 5,85 de dolari galonul
Preţul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou maxim istoric în SUA, unde un galon (3,8 litri) de motorină se vindea cu 5,85 de dolari (5 euro), conform datelor de la Asociaţia Americană a......
Noul Guvern – Grindeanu anunţă că PSD este pregătit să construiască majoritatea necesară pentru a guverna
Noul Guvern – Grindeanu anunţă că PSD este pregătit să construiască majoritatea necesară pentru a guverna
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, subliniind ...
Bitcoin a reușt să treacă din nou de pragul de 80.000 de dolari. Ce ar putea să urmeze
Bitcoin a reușt să treacă din nou de pragul de 80.000 de dolari. Ce ar putea să urmeze
După o scădere înregistrată la începutul săptămânii, bitcoin a trecut de pragul de 80.000 de dolari. Măsurile recente ...
Premieră în România: un magazin ce fusese închis, dar pe care bucureștenii l-au vrut înapoi, s-a redeschis oficial în Mega Mall
Premieră în România: un magazin ce fusese închis, dar pe care bucureștenii l-au vrut înapoi, s-a redeschis oficial ...
Un magazin Pepco ce fusese închis inițial s-a redeschis, la cererea publicului. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată ...