Albania vrea să fie gata cu procesul de negoceri de aderare la UE până în 2027

Premierul albanez Edi Rama a declarat la Bruxelles că ţara sa se angajează să îndeplinească toate cerinţele până în 2027 pentru a încheia procesul de negocieri de aderare la Uniunea Europeană (UE), în cadrul căruia luni se va deschide un nou capitol, transmite EFE.
AGERPRES - lun, 14 apr. 2025, 12:28
Albania vrea să fie gata cu procesul de negoceri de aderare la UE până în 2027

„Sunt multe de discutat, dar în general sunt motivat de aceste evoluţii şi suntem profund angajaţi să îndeplinim toate obligaţiile stabilite într-un calendar foarte ambiţios pentru a încheia toate negocierile până în 2027”, a declarat premierul Edi Rama într-o scurtă declaraţie pentru presă, alături de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, scrie Agerpres.

De la Bruxelles, premierul Albaniei a plecat la Luxemburg, unde va avea loc în această după-amiază cea de-a patra reuniune ministerială a conferinţei de aderare cu Albania în cadrul căreia se va deschide a doua grupă de capitole care alcătuiesc procesul de negociere, care se ocupă de piaţa internă.

„Este o zi foarte bună pentru noi deoarece avem o altă conferinţă şi deschidem noi capitole. Îi mulţumesc preşedintelui Costa pentru timpul acordat pentru a discuta despre progresele pe care le facem şi despre summitul Comunităţii Politice Europene”, a mai declarat şeful guvernului albaneze.

Albania va găzdui summitul Comunităţii Politice Europene la mijlocul lunii mai. Acest eveniment consacrat discutării viitorului continentului va reuni şefi de stat şi de guvern din ţări membre şi nemembre ale UE.

La rândul său, Antonio Costa a declarat că aderarea ţărilor din Balcanii de Vest este o prioritate politică pentru UE şi a anunţat că va vizita personal cele şase ţări din această regiune în cursul lunii mai pentru a promova cooperarea dintre ele.

„Extinderea spre Balcanii de Vest este adevăratul nostru angajament faţă de regiune şi cea mai importantă investiţie geopolitică pentru pace, prosperitate şi stabilitate pe continentul nostru”, a declarat preşedintele Consiliului European.

În ceea ce priveşte Albania, Costa a menţionat că obiectivul ar fi deschiderea de noi capitole ale procesului de negocieri în acest an pentru a se respecta calendarul stabilit.

„Este foarte important pentru Albania, dar cred că este, de asemenea, un semnal important pentru regiune”, a subliniat oficialul european.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...