197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia

Aproximativ 197,6 milioane de persoane în vârstă de muncă (20-64 ani) din Uniunea Europeană erau ocupate în 2024, ceea ce înseamnă o rată de ocupare de 75,8%, cel mai ridicat nivel înregistrat de la debutul colectării datelor statistice, conform Eurostat.
AGERPRES - mar, 15 apr. 2025, 13:36
197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia

În cazul UE, rata de ocupare a crescut cu 0,5 puncte procentuale comparativ cu 2023, și cu 1,2 puncte procentuale comparativ cu 2022.

În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate de ocupare au fost înregistrate în Țările de Jos (83,5%), Malta (83%) și Cehia (82,3%). La polul opus, cele mai mici rate de ocupare a populației în vârstă de muncă au fost înregistrate în Italia (67,1%), Grecia (69,3%) și Romania (69,5%), arată datele publicate marți.

În 2024, rata de ocupare în rândul bărbaților din UE se situa la 80,8%, în timp ce în rândul femeilor se situa la 70,8%, rezultatul fiind un decalaj pe sexe de 10 puncte procentuale. În șase state membre (Polonia, Cehia, Malta, România, Grecia și Italia) diferența dintre rata de ocupare a femeilor și rata de ocupare a bărbaților este mai mare decât media din UE. Cele mai mari decalaje sunt în Grecia (18,8 puncte procentuale) și Italia (19,3 puncte procentuale), unde mai puțin de 60% dintre femei sunt ocupate, comparativ cu peste 75% în rândul bărbaților.

În ceea ce privește România, datele publicate anterior de Institutul Național de Statistică arată că rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul IV al anului trecut, de 63%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de trimestrul anterior.

Conform statisticii oficiale, în ultimele trei luni din 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 68,8%, în scădere față de trimestrul III.

În trimestrul IV 2024, populația activă a României era de 8,171 milioane persoane, din care 7,692 milioane persoane erau ocupate și 478.500 persoane erau șomeri. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbați (71,5% față de 54,4% la femei) și la persoanele din mediul urban (69,0% față de 56,8% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15 – 24 ani) la finele anului trecut a fost de 18,7%. Rata șomajului în trimestrul IV 2024 a fost de 5,9%, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de cea înregistrată în trimestrul III.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (6,1% la bărbați, față de 5,5% la femei), iar pe medii rezidențiale, de 6,6 puncte procentuale (9,4% în mediul rural, față de 2,8% în mediul urban). Pe grupe de vârstă, rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (25,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...