Naveta cu trenul. Mersul cadențat în jurul marilor orașe din România ar putea fi stabilit de o asociere româno – franceză

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor depuse, a desemnat câștigătoare asocierea TTL PLANNING SRL (România) – SYSTRA SA (Franța), în cadrul procedurii de achiziție publică pentru serviciul „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”. Naveta cu trenul va fi un indicator pentru cererea de mobilitate a populației.
Anemona Andone - mar, 15 apr. 2025, 15:25
Naveta cu trenul. Mersul cadențat în jurul marilor orașe din România ar putea fi stabilit de o asociere româno - franceză

Naveta cu trenul în București și alte 20 de orașe mari din România

naveta arf trenuri

După analizarea propunerilor tehnice și financiare ale celor trei asocieri participante și încărcarea Raportului final al procedurii în SICAP, Comisia de evaluare a validat rezultatul, transmite marți ARF. Semnarea contractului se va realiza după expirarea termenului legal de depunere a eventualelor contestații, precum și după soluționarea acestora, în cazul în care vor fi depuse în cadrul procedurii de atribuire.

ARF amintește că această achiziție este parte a proiectului „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România” (cod SMIS 311109), cofinanțată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Transport (PT) 2021–2027.

Scopul principal al proiectului, derulat în baza contractului de finanțare nr.64/2024, este elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare pentru adaptarea ofertei feroviare la cererea reală de mobilitate.

Proiectul vizează introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul și între marile orașe din România, printr-o abordare integrată a transportului de navetă (distanțe scurte) cu cel de distanțe medii și lungi. Această abordare contribuie, totodată, la definirea clară a obligației de serviciu public în transportul feroviar public de călători la nivel național.

În acest sens, proiectul sprijină stabilirea obligației de serviciu public pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042, contribuind astfel la creșterea atractivității, eficienței și predictibilității serviciilor feroviare oferite populației.

Documentațiile tehnico-economice realizate în cadrul proiectului vor include o serie de analize și date actualizate, necesare pentru fundamentarea deciziilor, printre care:
➡️ colectarea de date noi de trafic prin chestionare privind fluxurile de călători;
➡️ actualizarea și detalierea Modelului Național de Transport (MNT) cu date socio-economice și de mobilitate relevante, la nivelul orașelor analizate;
➡️ stabilirea parametrilor specifici privind infrastructura de transport, inclusiv verificarea capacităților existente;
➡️simularea costurilor și veniturilor aferente serviciilor propuse;
➡️ definirea Obligației de Serviciu Public (OSP) și configurarea mersului de tren cadențat pentru fiecare dintre polii de creștere urbană, orașele mari și reședințele de județ aflate în proximitate.

Mersul cadențat va reflecta cererea de mobilitate a populației din toți polii de dezvoltare urbană și din municipiile reședință de județ, care nu se regăsesc în aceste categorii, printr-o frecvență adecvată a trenurilor, asigurată pentru minimum 10 ani, cu beneficii majore în ceea ce privește creșterea atractivității transportului public, reducerea emisiilor poluante, îmbunătățirea accesibilității și susținerea mobilității durabile la nivel național, spun cei de la ARF.

Orașele vizate includ: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.

Valoarea totală a proiectului este de 18,98 milioane de lei (fără TVA), din care 13,55 milioane de lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR. Perioada de implementare este de 24 luni.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat la începutul lunii iulie 2024 licitația pentru „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”. Astfel, naveta cu trenul va fi încurajată spre orașe precum București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova și Brașov.

Te-ar mai putea interesa și
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar să nu fie din banii Ungariei
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile de duminică cu o majoritate zdrobitoare, a declarat luni că guvernul său nu va susţine aderarea rapidă a......
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
Uniunea Europeană trebuie să suspende interdicția planificată asupra importurilor de LNG (gaz natural lichefiat) din ...
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Primăria Capitalei anunţă, luni, că a început supraînălţarea trecerilor de pietoni din zonele în care şoferii tind ...
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Peste jumătate (58,2%) dintre maşinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în ...