Sindicaliștii din Asistență socială vor protesta joi în fața Ministerului Finanțelor, pentru că a blocat alocarea mai multor bani pentru acest domeniu

Federaţia Columna-Scor, organizaţie sindicală reprezentativă din Asistenţa socială, va organiza, joi, o acţiune de protest faţă de refuzul sistematic al Guvernului de a finanţa "în mod corect" sistemul de asistenţă socială, a anunţat, marţi, federaţia sindicală, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 apr. 2025, 17:46
Sindicaliștii din Asistență socială vor protesta joi în fața Ministerului Finanțelor, pentru că a blocat alocarea mai multor bani pentru acest domeniu

„De mai bine de un an şi jumătate, Federaţia Columna-Scor, cea mai mare organizaţie sindicală şi reprezentativă din Asistenţa Socială, a solicitat Guvernului reactualizarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale. Urmare a insistenţelor noastre, în luna decembrie 2024, Ministerul Muncii a promovat un proiect de hotărâre de guvern în acest sens, însă Ministerul Finanţelor a dat un aviz negativ şi tot acest demers a fost blocat”, se arată într-un comunicat al federaţiei sindicale.

Din acest motiv, susţin sindicaliştii, bugetele alocate instituţiilor de asistenţă socială prin Legea bugetului de stat sunt total insuficiente, acoperind în mod real doar 70% din necesar.

„Efectele negative cauzate de nereactualizarea acestor standarde, sunt deja dramatice: peste 500 de salariaţi urmează să fie concediaţi în două Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar angajaţilor le sunt diminuate drepturile salariale, în unele cazuri şi cu 25-35%. Fără reactualizarea standardelor minime de cost, instituţiile publice de asistenţă socială vor intra, rând pe rând, în colaps, fapt ce este de neconceput având în vedere importanţa sistemului de asistenţă socială din România”, consideră sindicaliştii din Asistenţa socială.

Acţiunea de protest va avea loc în faţa Ministerului Finanţelor, în intervalul orar 11:00 – 12:30, unde vor participa membri de sindicat din peste 20 de judeţe.

Sursa foto: Facebook.com/impreunapentruoadministratiemoderna

Te-ar mai putea interesa și
AMOFM: 7.290 de locuri de muncă sunt vacante în București
AMOFM: 7.290 de locuri de muncă sunt vacante în București
Aproape 7.300 de locuri de muncă sunt disponibile la nivelul Municipiului Bucureşti, în perioada 28 octombrie - 4 noiembrie, relevă datele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Munca......
Top 5 servicii eSIM pentru călătorii în 2027
Top 5 servicii eSIM pentru călătorii în 2027
Când ajungi într-o țară nouă, internetul îți trebuie adesea înainte să intri în hotel. Ai de găsit transferul, ...
Mircea Man (ANRE): Investițiile în pacurile fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără instalații de stocare
Mircea Man (ANRE): Investițiile în pacurile fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără instalații de stocare
Investiţiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacităţi de stocare a energiei, în condiţiile în ...
ProCredit Bank îl numește pe Viorel Vasile în funcția de Management Consultant, până la confirmarea de către BNR pentru poziția de director general adjunct pentru Retail
ProCredit Bank îl numește pe Viorel Vasile în funcția de Management Consultant, până la confirmarea de către BNR pentru ...
ProCredit Bank România, parte a grupului bancar german ProCredit, anunță că intră într-o nouă etapă de dezvoltare ...