Așteptările UE și cele ale manifestanților din Belgrad sunt aproape identice – Marta Kos – comisarul UE pentru extindere

Așteptările Uniunii Europene (UE) de la Serbia sunt aproape aceleași cu cele exprimate de mii de manifestanți din întreaga țară de luni de zile, a afirmat miercuri comisarul pentru extindere, Marta Kos, citată de AFP.
AGERPRES - mie, 16 apr. 2025, 07:20
Așteptările UE și cele ale manifestanților din Belgrad sunt aproape identice - Marta Kos - comisarul UE pentru extindere

„Serbia trebuie readusă pe o cale europeană”, a îndemnat oficialul, care se ocupă de negocierile de aderare cu acest stat candidat la intrarea în UE, scrie Agerpres.

Serbia este zguduită din noiembrie de un val de manifestații anticorupție, după moartea a 16 persoane în urma prăbușirii acoperișului din beton al gării din Novi Sad, renovată de curând.

Guvernul a demisionat pe 19 martie sub presiunea manifestațiilor. Opoziția reclamă în prezent instalarea unui guvern de tranziție pentru a organiza noi alegeri.

„Ceea ce cerem de la Serbia în candidatura sa la UE este aproape același cu ceea ce doresc manifestanții din Serbia”, a subliniat Marta Kos.

„Este vorba despre respectarea statului de drept, lupta împotriva corupției și transparență în achizițiile publice”, a enumerat ea în cadrul unui interviu acordat marți European Newsroom, care reunește mai multe agenții de presă europene, printre care Rompres și AFP.

Comisarul european, care va merge la Belgrad la sfârșitul lunii aprilie, a afirmat că se așteaptă ca următorul guvern să fie proeuropean și pro-reforme.

Belgradul face un fragil joc de echilibristică între Bruxelles și Moscova, președintele sârb Aleksandar Vucic fiind, de asemenea, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin. Țara sa, care continuă să cumpere cea mai mare parte a gazului din Rusia, nu a impus nicio sancțiune împotriva acesteia din urmă de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...