California va ataca în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump

California va contesta în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump, a anunțat miercuri guvernatorul statului american, Gavin Newsom, relatează AFP.
AGERPRES - J, 17 apr. 2025, 06:25
California va ataca în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump

Democratul a denunțat într-un videoclip postat pe platforma X autoritatea unilaterală revendicată de administrația Trump de a impune cea mai mare creștere de taxe din istoria modernă a SUA, scrie Agerpres.

Potrivit mai multor media americane, acțiunea în justiție intenționează să susțină că legea invocată de președintele american pentru a-și pune în aplicare taxele vamale nu îi permite să le impună unilateral mărfurilor importate de Statele Unite, fără acordul Congresului.

California, singură, este a cincea cea mai mare economie din lume și se află așadar în fruntea războiului comercial declanșat de Donald Trump.

„California este cel mai mare producător (din țară), unul dintre cei mai mari parteneri comerciali din lume. Niciun stat (american) nu va fi mai afectat”, a insistat Newsom.

La începutul lunii aprilie, guvernatorul anunțase deja că statul California va căuta acorduri cu restul lumii pentru a fi scutit de viitoarele represalii vamale împotriva Statelor Unite.

Cel mai populat stat american, cu 39 de milioane de locuitori, California reprezintă 14% din PIB-ul american.

California se bazează foarte mult pe relațiile sale cu Mexicul, Canada și China, toate acestea fiind vizate într-o măsură mai mare sau mai mică de tarife vamale crescute de la revenirea la putere a președintelui Donald Trump.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...