Circulația oilor și caprelor din România către alte state membre, interzisă până la 30 septembrie. Din Bihor nu mai au voie să iasă animale vii

Din cauza pestei rumegătoarelor mici, Comisia Europeană a prelungit cu aproape trei luni, până la 30 septembrie 2025, perioada în care România nu mai poate livra oi și capre în afara granițelor. În plus, s-a instituit o nouă zonă de protecție, în Bihor, din cauza ultimului focar.
Alina Stanciu - J, 17 apr. 2025, 10:19
Circulația oilor și caprelor din România către alte state membre, interzisă până la 30 septembrie. Din Bihor nu mai au voie să iasă animale vii

Din cauza lipsei unor date de supraveghere suficiente și a incertitudinilor și a timpului estimat necesar pentru evaluarea situației epidemiologice, România trebuie să interzică circulația oilor și caprelor către alte state membre până la 30 septembrie 2025 și nu 9 iunie 2025, așa cum se decisese anterior,  a stabilit Comisia Europeană care a modificat astfel Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/638 privind anumite măsuri de urgență referitoare la infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare din România.

De asemenea, urmare a faptului că în data de 5 martie 2025, în judeșul Bihor, a fost confirmat un nou focar, Comisia Europeană a decis ca România să instituie zone de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții în acest perimetru. Interdicțiile care vizează Bihorul și se referă la interzicerea circulației caprinelor și a ovinelor dinspre acest județ către o destinație situată în afara perimetrului extern al zonei sunt valabile până în data de 10 mai 2025.

În schimb, având în vedere situația epidemiologică favorabilă din județul Arad și pentru a evita orice sarcină suplimentară datorată restricțiilor inutile de circulație a ovinelor și a caprinelor din zona respectivă către restul teritoriului României, Comisia a decis eliminarea acestui județ de pe lista zonelor din România în care trebuie să se aplice măsuri suplimentare, cum ar fi cele aplicabile zonelor suplimentare de restricții.

„Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și necesitatea de a preveni răspândirea bolii de la unitățile afectate din România la alte părți ale statului membru respectiv sau la alte state membre, este necesar ca măsurile prevăzute în prezenta decizie de punere în aplicare să fie aplicate cât mai curând posibil”, se mai arată în Decizie.
Infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare este o boală infecțioasă care afectează caprinele și ovinele și care poate avea un impact sever asupra populației de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii lor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe.

Restricțiile impuse României de către Uniunea Europeană vizează doar transportul animalelor vii din anumite zone afectate de pesta micilor rumegătoare, fără a afecta schimburile comerciale cu produse de origine animală, informa Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), luna trecută.

Această măsură nu afectează întreaga țară și nu impune o interdicție generală asupra exportului de ovine și caprine.

‘În urma confirmării unui focar de pestă a micilor rumegătoare în localitatea Gepiu, județul Bihor, la data de 5 martie 2025, au fost stabilite zone de restricție (protecție, supraveghere și suplimentare) pentru a limita răspândirea bolii. Astfel, restricțiile se aplică exclusiv transportului animalelor vii din județele Bihor și Arad către alte state membre ale Uniunii Europene. Această măsură nu afectează întreaga țară și nu impune o interdicție generală asupra exportului de ovine și caprine’, preciza ANSVSA, într-un comunicat din 18 martie.

„Majoritatea exporturilor României sunt direcționate către statele arabe precum Iordania, Arabia Saudită, Maroc, Algeria și Emiratele Arabe Unite etc, iar aceste livrări se desfășoară în continuare, conform cerințelor specifice fiecărei țări de destinație’, arăta atunci ANSVSA.

Potrivit sursei citate, România poate continua livrările către statele membre UE pentru carcase și carne de ovine și caprine, conform reglementărilor europene. ‘Restricțiile impuse de Uniunea Europeană vizează doar transportul animalelor vii din anumite zone afectate de boală, fără a afecta schimburile comerciale cu produse de origine animală’, subliniază instituția în comunicat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bloomberg: Războiul reactivează pericolul stagflaţiei pentru economia mondială
Bloomberg: Războiul reactivează pericolul stagflaţiei pentru economia mondială
Impactul global cumulat al celor şapte săptămâni de conflict din Orientul Mijlociu va începe să se simtă în următoarea săptămână, când va fi publicată a doua rundă de anchete......
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – expert ucrainean
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – ...
Operatorii de telefonie mobilă din România furnizează involuntar servicii de roaming dronelor-kamikaze Shahed ale Rusiei, ...
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că va fi gata să se întâlnească cu preşedintele american Donald ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 28,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în ...