Asociația “fotovoltaicilor” RPIA spune că nu există risc în alimentarea cu energie de Paști, dar se pronunță pentru creșterea investițiilor în rețele și în baterii

Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA), reprezentând producători, dezvoltatori, prestatori de servicii și furnizori de echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de peste 2,6 GW, subliniază necesitatea sprijinirii investițiilor în capacități de stocare, infrastructura de transport și distribuție, digitalizarea rețelei și electrificare pentru asigurarea echilibrului și a rezilienței Sistemului Energetic Național, în special în perioade cu consum redus, potrivit unui comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - J, 17 apr. 2025, 15:39
Asociația “fotovoltaicilor” RPIA spune că nu există risc în alimentarea cu energie de Paști, dar se pronunță pentru creșterea investițiilor în rețele și în baterii

În ultimii trei ani, pe fondul Pactului Verde European și al strategiilor de reducere a dependenței de importurile de combustibili fosili, sectorul energiei regenerabile din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă. Industria fotovoltaică, în mod particular, s-a evidențiat drept segmentul cu cea mai rapidă creștere, ajungând, de la 1,4 GW în 2021 la peste 5 GW în 2025, distribuiți aproximativ egal între instalațiile prosumatorilor și centralele de mari dimensiuni, arată RPIA.

În contextul apropierii sărbătorilor pascale, perioadă în care, în mod tradițional, activitatea economică se reduce, iar cererea de energie scade semnificativ, în special în sectorul industrial și comercial, în spațiul public au apărut preocupări cu privire la posibilitatea unor întreruperi în alimentarea cu electricitate cauzate de supraproducția centralelor bazate pe surse regenerabile, spune Asociația

“Ministerului Energiei a reacționat proactiv la aceste îngrijorări, prin constituirea unui comandament operativ dedicat supravegherii și menținerii echilibrului în Sistemul Energetic Național pe durata sărbătorilor. În colaborare cu operatorii din sector, au fost stabilite o serie de acțiuni coordonate pentru adaptarea producției la cererea estimată, precum reducerea producției hidroenergetice, scăderea puterii unităților nucleare cu până la 40% și ajustarea funcționării centralelor ELCEN, oferind totodată asigurări că alimentarea cu energie electrică nu va fi afectată. Mai mult decât atât, Transelectrica, în calitate de Operator de Transport și Sistem, dispune de instrumente de monitorizare și intervenție în timp real, iar, împreuna cu Dispeceratul Energetic Național, poate gestiona eficient variațiile, așa cum a demonstrat în weekendul Floriilor din acest an”, mai arată comunicatul.

“RPIA este în asentiment cu poziția Ministerului Energiei privind absența unui risc real de întrerupere a alimentării cu energie electrică în perioada Paștelui. Dimpotrivă, astfel de momente demonstrează că România face progrese importante către un sistem energetic modern, sigur și sustenabil. Ceea ce pare a fi o provocare –  prea multă energie produsă în țara noastră din surse regenerabile – este, în realitate,  dovadă a succesului tranziției verzi. În mai puțin de trei ani, energia solară a devenit o componentă esențială a mixului național, iar capacitatea sistemului de a integra și producția intermitentă, din surse regenerabile, este în continuă îmbunătățire. Pentru consolidarea acestor progrese rămân prioritare investițiile în tehnologii de stocare, modernizarea infrastructurii de transport și distribuție, flexibilizarea cererii, electrificarea și creșterea gradului de conștientizare cu privire la funcționarea unui sistem energetic din ce în ce mai descentralizat”, mai spune Asociația.

Te-ar mai putea interesa și
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul de 100% la categoria „siguranță post-accident”, unul dintre cei......
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...