Acord între SUA şi Ucraina privind mineralele critic şi alte resurse

Washingtonul şi Kievul au semnat joi un "memorandum de intenţie" care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 18 apr. 2025, 07:36
Acord între SUA şi Ucraina privind mineralele critic şi alte resurse

„Suntem încântaţi să anunţăm semnarea, cu partenerii noştri americani, a unui protocol de intenţie care deschide calea către un acord de parteneriat economic şi crearea Fondului de investiţii pentru reconstrucţia Ucrainei”, a declarat pe platforma X Iulia Svyrydenko, prim-viceprim-ministru al Ucrainei.

Ea nu a făcut publice detaliile memorandumului, dar a indicat că au loc demersuri pentru un acord final, scrie Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat „joia viitoare”.

„Avem un acord privind mineralele care, cred, va fi semnat joi (…) joia viitoare. Curând. Şi presupun că vor onora acordul. Vom vedea. Dar avem un acord în acest sens”, a afirmat Donald Trump, care cere acest acord cu insistenţă pentru a compensa ajutorul american acordat deja Kievului pentru a face faţă invaziei ruse.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...