Iranul își expune arsenalul militar cu ocazia paradelor de Ziua Armatei

Parade militare au fost organizate vineri în Iran cu ocazia Zilei Armatei, în timpul cărora autorităţile iraniene au expus arsenalul militar al ţării, în special drone, rachete şi tancuri fabricate pe plan local, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 18 apr. 2025, 17:23
Iranul își expune arsenalul militar cu ocazia paradelor de Ziua Armatei

Aceste parade, la Teheran şi în alte oraşe ale Iranului, au avut loc cu o zi înainte de o a doua sesiune de negocieri asupra programului nuclear iranian între Teheran şi Washington.

În timpul paradei militare de vineri de la Teheran, Iranul a prezentat drone concepute local, în special modelele Karrar, Arash şi Mohajer, precum şi sisteme de apărare aeriană S-300 de origine rusă, potrivit televiziunii de stat.

Cu această ocazie, preşedintele iranian, Massoud Pezeshkian, a calificat armata drept „fortăreaţă solidă” a naţiunii, estimând că ea contribuie la întărirea influenţei Iranului în regiune.

Această demonstraţie de forţă are loc de asemenea cu o zi înainte de negocierile cruciale dintre delegaţiile iraniană şi americană prevăzute să aibă loc la Roma cu medierea Omanului.

O primă reuniune, care a avut loc la Muscat săptămâna trecută, a fost calificată drept „constructivă” de cele două părţi.

Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi îşi apără dreptul pentru un nuclear în scopuri civile, în special pentru energie.

În martie, preşedintele american Donald Trump îndemnase la reluarea negocierilor asupra programului nuclear iranian, avertizând că o acţiune militară ar putea fi luată în calcul în caz de eşec al diplomaţiei. Cu toate acestea, el a afirmat joia aceasta că nu este grăbit să întreprindă o acţiune militară.

Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, a declarat la rândul său că Iranul este „serios” în negocieri.

Potrivit New York Times, Donald Trump a intervenit pentru a descuraja Israelul să lovească pe termen scurt siturile nucleare din Iran, pentru a privilegia diplomaţia.

Premierul israelian Benjamin Netayahu a reacţionat joi afirmând că Israelul nu va autoriza niciodată Iranul să se doteze cu arme nucleare, chiar dacă Washingtonul continuă negocierile.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...