Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute – Vatican

Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreşedintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paşte, a anunţat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigraţie a administraţiei lui Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.
AGERPRES - D, 20 apr. 2025, 16:40
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute - Vatican

Această „întâlnire privată” de „câteva minute” a avut loc „la scurt timp după ora 11:30 (09:30 GMT)” la reşedinţa Santa Marta, unde locuieşte papa la Vatican, scrie Agerpres.

Întrevederea „le-a permis (celor doi) să-şi transmită reciproc urări de bine cu ocazia zilei de Paşte”, a precizat Vaticanul într-un comunicat pe Telegram.

După slujba de Paşte, papa a apărut în Piaţa Sfântul Petru pentru a saluta mulţimea dintr-un papamobil deschis.

Biroul de presă al lui Vance a emis o scurtă declaraţie prin care a confirmat întâlnirea, dar nu a oferit alte detalii.

Vicepreşedintele american, care se află în vizită în Italia cu familia în acest weekend, s-a întâlnit sâmbătă cu oficiali de rang înalt de la Vatican pentru discuţii mai oficiale. Papa, care se recuperează după o dublă pneumonie, nu a luat parte la aceste discuţii.

Papa şi oficialii Vaticanului au criticat mai multe dintre politicile administraţiei preşedintelui Donald Trump, inclusiv planurile sale de a expulza milioane de migranţi din SUA şi reducerile majore ale ajutorului extern şi ale programelor de asistenţă socială internă.

Francisc a numit reprimarea imigraţiei o „ruşine”. Vance, care a devenit catolic în 2019, a citat învăţături catolice din epoca medievală pentru a justifica această politică.

Papa a respins conceptul teologic pe care Vance l-a folosit pentru a apăra reprimarea, într-o scrisoare deschisă neobişnuită adresată episcopilor catolici americani despre administraţia Trump în februarie, şi a numit planul lui Trump o „criză majoră” pentru Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...