Legea insolvenţei prevede inventarierea averii debitorului în 60 de zile de la deschiderea procedurii – CITR

Noua Lege a Insolvenţei, care intră în vigoare sâmbătă, prevede inventarierea averii debitorului în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, condiţii similare pentru creditorul privat şi cel bugetar, referitor cu statutul ajutorului de stat, şi măsuri pentru descurajarea unor planuri neviabile, doar pentru a beneficia de aşa-numitul 'hair-cut' al creanţelor.
Economica.net - vin, 27 iun. 2014, 10:53
Legea insolvenţei prevede inventarierea averii debitorului în 60 de zile de la deschiderea procedurii - CITR

Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care specialiştii Casei de Isolvenţă Transilvania (CITR) consideră că la va aduce noul act normativ pentru mediul de afaceri din România. ‘În forma finală a legii au fost introduse noi standarde benefice pentru procedură, precum cel al inventarierii averii debitorului în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, stabilirea unui termen redus pentru perioada observaţiei etc. Sunt practici pe care CITR le susţine de multă vreme, întrucât ele asigură fluenţa procedurii’, se arată într-un comunicat al CITR transmis, vineri, AGERPRES.

De asemenea, în opinia specialiştilor CITR, Legea răspunde şi unor dileme ale legislaţiei anterioare, cum sunt, de exemplu, acţiunile creditorului bugetar în procedură. ‘Un astfel de concept este testul creditorului privat, extrem de util, în special aplicat problematicii ajutorului de stat raportat la reducerea creanţelor bugetare. Testul analizează dacă statul, în calitatea sa de creditor privat, urmăreşte maximizarea şanselor de a recupera întreaga datorie. Dacă un creditor privat, pus în aceleaşi condiţii cu creditorul bugetar, ar accepta o reducere a creanţei sale prin plan, o eventuală acceptare de către creditorul bugetar a unui plan care propune reducerea creanţei sale nu constituie ajutor de stat’, se mai arată în comunicatul citat.

O altă noutate importantă este posibilitatea acordată creditorilor şi administratorului judiciar de a formula obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare. Potrivit experţilor CITR, noua lege prevede că eventualele obiecţiuni vor fi soluţionate de către judecătorul sindic, iar în cazul admiterii contestaţiei, evaluatorul este obligat să răspundă obiecţiunilor. ‘În situaţia în care răspunsul nu e satisfăcător, judecătorul poate dispune efectuarea unei noi expertize. Posibilitatea de a chestiona aceste rapoarte de evaluare, însoţită de controlul judiciar al judecătorului sindic, va asigura corectitudinea lor şi un cadru mai securizant pentru participanţii la procedură’, se subliniază în comunicat.

O prevedere de asemenea importantă, în cazul intrării în faliment prin eşuarea reorganizării, este revenirea la tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva debitorului şi renaşterea creanţelor reduse prin plan. Astfel este descurajată propunerea unor planuri neviabile, doar pentru a beneficia de aşa-numitul hair-cut al creanţelor.

‘Nu în ultimul rând, un pas înainte este şi introducerea în Lege a unor mecanisme clare şi eficiente pentru protejarea creanţei finanţatorilor din perioadele de observaţie şi reorganizare, mecanism cunoscut sub denumirea de new money priviledge’, se mai arată în comunicat. În opinia experţilor citaţi, această prevedere este un foarte mare progres legislativ, cu efecte pozitive asupra mediului de afaceri.

‘Suntem în plin proces de reformare a dreptului insolvenţei; ceea ce a început cu Ordonanţa de urgenţă 91/ 2013, care a provocat la momentul respectiv valuri de nemulţumire şi contestaţii, se finalizează în cele din urmă într-o formă mai compactă prin noua lege a insolvenţei. Din punctul nostru de vedere, această formă a legii este de bun augur şi va aduce îmbunătăţiri în desfăşurarea procedurilor de insolvenţă’, a declarat Vasile Godâncă-Herlea, asociat coordonator al CITR.

Te-ar mai putea interesa și
Record pentru centrala pe gaze a Petrom de la Brazi: a doua cea mai mare producție de energie din istoria sa. Situația se va schimba însă
Record pentru centrala pe gaze a Petrom de la Brazi: a doua cea mai mare producție de energie din istoria sa. Situația ...
Centrala electrică pe gaze în ciclu combinat de la Petrom de la Brazi a duduit în primul trimestru al acestui an, ajungînd la a doua cea mai mare producție de energie de când a intrat în......
Israelul aprobă achiziţia unor avioane de vânătoare F-35 şi F-15IA de la Lockheed şi Boeing
Israelul aprobă achiziţia unor avioane de vânătoare F-35 şi F-15IA de la Lockheed şi Boeing
 Israelul a dat aprobarea finală pentru un plan de achiziţionare a două noi escadrile de luptă de avioane de vânătoare ...
Aproape jumătate dintre salariaţii români văd AI ca pe un instrumennt util, 66% se tem de supra-dependenţă
Aproape jumătate dintre salariaţii români văd AI ca pe un instrumennt util, 66% se tem de supra-dependenţă
Aproape jumătate dintre angajaţii români (48%) sunt de părere că Inteligenţa Artificială (AI) este un instrument extrem ...
Fostul vicepremier Gabriel Oprea își investește milioanele într-o fermă de vaci a lui Gigi Nețoiu – Agrointeligența
Fostul vicepremier Gabriel Oprea își investește milioanele într-o fermă de vaci a lui Gigi Nețoiu – Agrointeligența
Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru al Apărării și al Afacerilor Interne, a anunțat că a investit în agricultură, ...