Încă un incident aerian în SUA. Un avion cu aproape 300 de persoane la bord a fost oprit de la decolare de pe un aeroport din Florida, după ce un motor a luat foc

Un avion al companiei Delta Air Lines cu aproape 300 de pasageri la bord a fost evacuat luni pe Aeroportul Internaţional din Orlando, în statul american Florida, după ce un motor a luat foc chiar înainte de decolare, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 apr. 2025, 21:39
Încă un incident aerian în SUA. Un avion cu aproape 300 de persoane la bord a fost oprit de la decolare de pe un aeroport din Florida, după ce un motor a luat foc

Avionul Airbus A330 urma să decoleze către Atlanta, în momentul când s-a declanşat incendiul, în jurul orei locale 11.15. Administraţia federală pentru aviaţie din SUA a precizat că va investiga incidentul.

Compania Delta a menţionat că la bord se aflau 282 de pasageri şi 12 membri de echipaj şi nimeni nu a fost rănit.

Un internaut a postat pe social media un clip în care pot fi văzute flăcări ieşind din avion şi un altul în care pasagerii coboară din avion pe tobogan.

Incidentul este cel mai recent dintr-o întreagă serie care a ridicat întrebări cu privire la siguranţa aviaţiei americane, inclusiv o coliziune în aer între un avion regional al American Airlines şi un elicopter militar, în apropierea aeroportului Reagan din Washington, soldată cu 67 de morţi pe 29 ianuarie.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Guvern: Blocaj fără termen la Cadastru. Nu putem încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune
Anunț de la Guvern: Blocaj fără termen la Cadastru. Nu putem încă anunța o oră sau o dată fermă de repunere în funcțiune
Guvernul României a anunțat într-un comuniat de presă că nu poate anunța o oră și dată fermă pentru repunerea în funcțiune a sistemelor Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliară......
VIDEO Autostrada din România unde se asfaltează zilnic câte 1,5 kilometri pe o cale
VIDEO Autostrada din România unde se asfaltează zilnic câte 1,5 kilometri pe o cale
Lucrările la secțiunea Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania sunt realizate în proporție de peste 60%, anunță ...
Se schimbă taxarea carburanților, va fi introdusă o acciză dinamică. Cu cât va scădea prețul de la pompă
Se schimbă taxarea carburanților, va fi introdusă o acciză dinamică. Cu cât va scădea prețul de la pompă
Comisia economică a Senatului a avizat favorabil, luni, un proiect de lege care are ca scop reducerea prețului carburanților, ...
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Demiteri în fruntea APIA și a Autorității Naționale Fitosanitare. Managerii sunt cercetați de DNA
Directorului general APIA, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare au fost demiși ...