Donald și Melania Trump vor participa la funeraliile Papei Francisc

Președintele american, Donald Trump, și prima doamnă Melania Trump se vor deplasa la Roma pentru a asista la funeraliile Papei Francisc, potrivit declarațiilor făcute luni chiar de președinte, transmit EFE și Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 apr. 2025, 07:30
Donald și Melania Trump vor participa la funeraliile Papei Francisc

„Melania și cu mine mergem la funeraliile Papei Francisc la Roma. Așteptăm cu nerăbdare să fim acolo!”, a postat președintele pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Luni dimineață, republicanul a transmis condoleanțe pentru moartea Suveranului Pontif și i-a cerut lui Dumnezeu să îl binecuvânteze. În plus, el a semnat un ordin executiv pentru arborarea drapelelor SUA în bernă până la apusul soarelui în ziua funeraliilor.

Trump și Jorge Bergoglio au avut unele dezacorduri dialectice de la prima președinție a new-yorkezului (2017-2021), în special pe tema imigrației, Papa criticând planurile președintelui de a construi un zid la frontiera cu Mexicul sau proiectul său de deportări în masă pus în aplicare în al doilea mandat, care a început în ianuarie.

În ciuda acestui fapt, în timpul unei vizite la Vatican în mai 2017, liderul republican a descris întâlnirea sa cu Papa, despre care a spus că este ‘o persoană minunată’, ca fiind fantastică.

Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral luni, la ora locală 07:35, la reședința sa din Casa Santa Marta, a anunțat cardinalul camerleng Kevin Joseph Farrell, într-un mesaj video. Funeraliile ar putea avea loc sâmbătă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...